PMB începe repartizarea celor 364 de locuinţe achiziţionate în ultimii doi ani
Potrivit edilului municipal, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti 42/2003, consilierii municipali au stabilit că obligaţia de a repartiza spaţii locative pentru bucureşteni revine primarilor de sector.
Videanu a explicat că municipalitatea a cumpărat locuinţele pentru ca, odată cu reabilitarea infrastructurii centrului istoric, să fie refăcute şi imobilele aflate în această zonă a Capitalei. Astfel, pentru refacerea imobilelor erau necesare alte locuinţe unde să poată fi mutaţi cei care locuiesc în centrul istoric.
Adriean Videanu a susţinut că 272 de locuinţe vor fi repartizate pentru a rezolva situaţia locatarilor din centrul istoric, alte 76 de locuinţe vor fi utilizate pentru exproprieri necesare dezvoltării altor proiecte, cum ar fi Pasajul Basarab, Proiectul Buzeşti, iar restul de 16 de locuinţe vor fi repartizate către cele şase primării de sector.
"În acest caz, pentru că nu se pot împărţi în mod egal, pentru că 16 de locuinţe nu pot fi împărţi în mod egal la 6, îl voi favoriza pe primarul sectorului 5", a precizat Videanu.