Medicii, obligaţi să-i consulte pacienţii înainte de analize

Publicat: 25 09. 2007, 13:18
Actualizat: 05 11. 2012, 16:12

"Au fost situaţii când medicii de familie au prescris medicaţia fără să-i consulte pe pacienţi sau, mai mult, au recomandat alte analize decât cele nouă prevăzute în programul naţional de evaluare a sănătăţii. Sigur că medicii pot prescrie orice analiză doresc în cazul în care apreciază că starea pacientului impune acest lucru. Numai că nu trebuie amestecate evaluarea stării de sănătate a populaţiei din cadrul programului naţional cu alte tipuri de investigaţii, în primul caz existând norme precise şi fonduri diferite de celelalte servicii”, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

El a precizat că situaţii în care medicii nu au consultat pacienţii sau au prescris mai multe analize decât cele prevăzute în program au fost întâlnite în toate judeţele, inclusiv în municipiul Bucureşti, de aceea face apel la toţi doctorii de familie să trateze cu seriozitate această acţiune. Mai mult, Ciurchea cere şi şefilor laboratoarelor unde sunt efectuate analizele să fie conştiincioşi, întrucât au fost cazuri când pacienţii au primit rezultate care nu reflectau deloc starea lor de sănătate, iar după ce au fost refăcute analizele situaţia s-a schimbat radical.