Duminică după-amiază, jandarmii, salvamontiştii şi pompierii din Dâmboviţa au fost chemaţi să scoată din zăpadă o maşină care a derapat în zona Piatra Arsă.
Maşina a derapat între Cabana Dichiu şi Cabana Piatra Arsă.
În autoturism erau 2 adulţi şi 3 copii.
Pentru scoaterea autoturismului, echipele au dat zăpada la o parte cu lopeţile.
Şi jandarmii montani din Buşteni au fost chemaţi la trei cazuri de persoane rămase înzăpezite cu maşinile pe Valea Cerbului. Jandarmii spun că în cele 3 maşini erau zece persoane, dar niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Jandarmii montani recomandă turiştilor să se informeze în legătură cu starea vremii şi să-şi echipeze autoturismele, întucât la munte a nins abundent.