Bărbatul a fost externat, în cursul zilei de luni, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, unde a stat zece zile, cu recomandarea de a face un alt control medical la Spitalul „Parhon” din municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul, însoţit de o rudă, a luat un taxi şi a mers la Spitalul „Parhon”.
După ce a coborât din taxi, bătrânul a rămas în curtea spitalului, sprijinindu-se de un perete, timp în care ruda sa a intrat în clădirea unităţii medicale pentru a solicita un cărucior cu rotile, cu care bătrânul să fie transportat spre triaj.
La scurt timp, bătrânului i s-a făcut rău şi a căzut pe ciment, în curtea unităţii medicale.
În zonă se aflau mai multe persoane, inclusiv membrii unui echipaj al Ambulanţei, care aduseseră un alt bolnav la spital, însă nimeni nu a intervenit.
În momentul în care ruda bătrânului a revenit în curtea spitalului, bărbatul era deja mort.
Medicul Adrian Covic, directorul Spitalului „Parhon” din Iaşi a declarat, marţi, presei că pacientul a ajuns mort în triaj şi că „cei care ar trebui luaţi la rost sunt angajaţii ambulanţei aflaţi în curte, care au văzut că bolnavul e căzut şi nu au făcut nimic”.
La rândul său, directorul Serviciului de Ambulanţă Iaşi, Florin Agapi, a anunţat că a declanşat o anchetă internă în acest caz, rezultatele urmând să fie făcute publice la sfârşitul săptămânii.