- Home
- Social
- BRĂILA, (12.06.2023, 11:13)
- Petru Mazilu
Podul peste Dunăre de la Brăila, minunea românească, aproape de inaugurare. Au început testele de rezistenţă
Autorităţile anunţă că au început testele de rezistenţă la cel mai mare pod din România. Este vorba despre podul peste Dunăre de la Brăila care ar putea fi inaugurat la finalul acestei luni.
Urmărește
4004 afișări
Podul peste Dunăre de la Brăila, minunea românească, aproape de inaugurare. Au început testele de rezistenţă
Luni au început „testările statice şi dinamice la suprastructura podului suspendat peste Dunăre de la Brăila”, a anunţat şeful CNAIR, Cristian Pistol. Specialiştii vor stabili dacă obiectivul se încadrează în parametrii stabiliţi, astfel încât podul să poată fi folosit pentru traversarea Dunării.
„Este una din etapele importante înaintea deschiderii Podului de la Brăila, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa”, a transmis Pistol pe Facebook.
Potrivit directorului companiei de drumuri, la proiectul de infrastructură s-au folosit „aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oţel, iar fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru şi susţine tablierul metalic cu ajutorul tiranţilor”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Greutatea totală a celor două cabluri principale are 6.700 tone.Tablierului metalic este format din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone, iar fiecare are o greutate medie de 250 de tone, a mai spus Cristian Pistol.
Valoarea contractului este de 2,375 miliarde de lei cu TVA. Podul va face legătura între judeţele Brăila şi Tulcea. Drumurile de legătură sunt finalizate parţial.
„Podul suspendat are o lungime de 1974,30 m. Drumul principal (Brăila - Jijila) are o lungime de 19,095 km. Drumul de legătură cu DN22 (Smârdan - Măcin) are o lungime de 4,328 km”, a precizat Pistol.
Podul peste Dunăre de la Brăila ar putea fi inaugurat pe 27 iunie.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe