- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (07.04.2022, 17:59)
- Gabriel Pecheanu
Poliţia Capitalei, despre Elena Udrea: Până astăzi nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicţii
Poliţia Capitalei transmite că Elena Udrea nu a fost găsită la domiciliu şi face precizarea foarte clară că „până la momentul pronunţării instanţei, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicţii” pe numele acesteia.

Poliţia Capitalei, despre Elena Udrea: Până astăzi nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicţii
„Astăzi (joi - n.r.), în jurul orei 15.30, Poliţia Capitalei a primit, de la instanţă, documentele privind executarea pedepsei cu închisoarea, pentru 3 persoane, respectiv o femeie şi doi bărbaţi. Astfel, având în vedere decizia instanţei, conform procedurilor legale, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei şi poliţişti din cadrul I.P.J. Ilfov s-au deplasat la domiciliile celor 3 persoane vizate, precum şi în locurile pretabile a se afla acestea. Faţă de cei doi bărbaţi a fost pusă în aplicare măsura, urmând a fi încarceraţi. Femeia nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost declanşată procedura pentru punerea în urmărire”, transmite Poliţia Capitalei.
Poliţiştii fac „precizarea foarte clară” că persoana care nu a fost depistată (Elena Udrea - n.r.) nu avea dispuse măsuri preventive sau interdicţii.
„Imediat după primirea documentelor la nivelul Poliţiei Capitalei, în jurul orei 15.30, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieşit că aceasta a părăsit teritoriul României, în cursul acestei dimineţi, anterior momentului pronunţării de către instanţă a sentinţei definitive. Reiterăm faptul că, până astăzi (joi - n.r.), la momentul pronunţării instanţei, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicţii. Se continuă activităţile specifice, pentru depistarea şi încarcerarea persoanei”, potrivit comunicatului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe