Poliţia de Frontieră: 25 de migranţi ilegali, prinşi la graniţa de vest

Publicat: 15 08. 2011, 12:35
Actualizat: 08 11. 2012, 11:02

Nouăsprezece migranţi au fost reţinuţi de către poliţiştii de frontieră timişeni, alţi patru au fost depistaţi la Sectorul PF Borş – judeţul Bihor şi doi la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare.

În perioada 12 – 14 august 2011, poliţiştii de frontieră timişeni au reţinut mai multe grupuri de migranţi din Algeria, Afganistan, Siria, Palestina, Libia si Tunisia, cu vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani, care intenţionau să ajungă ilegal în spaţiul Schengen.

Duminică, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta au depistat cinci bărbaţi care nu vorbeau limba română şi nu aveau documente de identitate asupra lor, ei fiind duşi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră în vederea clarificării situaţiei.

Astfel, s-a stabilit că migranţii, cu vârste cuprinse între 23 şi 29 de ani, sunt doi cetăţeni sirieni şi trei tunisieni, ei trecând ilegal frontiera din Serbia în România.

Tot duminică, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Moraviţa, Lunga şi Sannicolau Mare au depistat câte un grup de migranţi, format fiecare din patru bărbaţi. Primele verificări au relevat că că bărbaţii – trei cetăţeni algerieni, trei tunisieni, trei palestinieni şi trei libieni, cu vârste cuprinse între 17 şi 32 de ani – au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Jimbolia au depistat, sămbătă, în jurul orei 2.30, doi migranţi, cetăţeni Afganistan cu vârste de 22 şi 28 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Pe de alăt parte, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş – judeţul Bihor au reţinut patru cetaţeni din Republica Moldova care încercau să iasă ilegal din Romania.

Barbaţii au fost depistaţi vineri, în jurul orei 18.00 de către o patrulă la aproximativ 400 de metri distanţă de lina de frontieră. Aceştia nu aveau documente de identitate asupra lor si nu vorbeau limba română. Din acest motiv au fost conduşi la sediul sectorului unde s-a stabilit faptul că sunt cetăţeni moldoveni cu vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani. Bărbaţii au venit cu diferite mijloace de transport până la Oradea şi de aici s-au deplasat cu un taximetru spre localitatea Borş, ulterior spre frontieră unde au fost depistaţi de către o patrulă a Poliţiei de Frontieră.

Bărbaţii au declarat că intenţionau să ajungă în Unagria şi de aici mai departe în spatiul Schengen pentru a-şi găsi un loc de muncă.

Faţă de cei patru bărbaţi a fost începută urmărirea penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Sâmbătă, în jurul orei 3.00, o patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea – judeţul Satu Mare, a depistat în apropierea liniei de frontieră româno-ungară, două persoane ce se deplasau pe jos spre Ungaria. Cei doi sunt din Maroc, respectiv Algeria, având vârste de 28 şi 30 de ani. Ei sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.