Nava ”Ştefan cel Mare” a participat, alături de ambarcaţiunile Gărzii de Coastă elene şi portugheze, la acţiuni de patrulare, căutare şi salvare în Marea Egee. Joi dimineaţă, o barcă în care se aflau 53 de imigranţi a fost monitorizată de ambarcaţiunea de intervenţie Zodiac a navei ”Ştefan cel Mare”, până când aceasta a fost preluată de autorităţile elene. Câteva ore mai târziu, 61 de persoane (11 copii, 11 femei şi 39 de bărbaţi) au fost observate într-o ambarcaţiune de mici dimensiuni în largul Mării Egee. Toate cele 61 de persoane au fost transbordate pe nava ”Ştefan cel Mare”, unde li s-a oferit asistenţă, primul ajutor şi hrană. Ulterior au fost predate autorităţilor din Grecia, potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
În aceeaşi zi, un alt echipaj românesc a salvat 25 de persoane (7 copii, 12 femei şi 6 bărbaţi) de pe o ambarcaţiune de mici dimensiuni care se afla în pericol de scufundare. Acestea au fost transportate în Portul Chios şi predate autorităţilor.
Citeşte şi: Circulaţia este întreruptă pe mai multe drumuri naţionale din cauza inundaţiilor. COD ROŞU, prelungit până sămbătă după-amiază
”De la începutul acestui an, echipajele navelor Poliţiei de Frontieră Române au efectuat, în perioada detaşării în operaţiunile Frontex, 58 de misiuni şi au participat la operaţiuni de căutare şi salvare pe mare, în urma cărora au salvat, transbordat si transportat aproximativ 1.800 persoane, care se aflau în pericol de înec în apele Mărilor Egee şi Mediterană. În toate cazurile, au fost efectuate procedurile specifice la bordul navelor româneşti (triere şi evaluare medicală), iar ulterior persoanele în cauză au fost transportate în porturile italiene şi elene si predate autorităţilor”, mai informează IGPF.
Operaţiunile de salvare s-au desfăsurat în Marea Egee, acolo unde nava românească ”Ştefan cel Mare” participă la Operaţiunea Maritimă Comună Poseidon Rapid Intervention, organizată sub egida Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (FRONTEX).
Citeşte şi: Şeful SIE Mihai Răzvan Ungureanu, despre campania de recrutare a spionilor pe Facebook şi Google: „Sunt într-adevăr mulţi care sunt interesaţi”
Citeşte şi: Medic la Spitalul „Sf. Pantelimon”: Nu ştiu unde se află cheia de la dulapul cu medicamente
Citeşte şi: Ploaie torenţială în judeţul Hunedoara: 25 de gospodării din localitatea Săcămaş au fost inundate – GALERIE FOTO
Citeşte şi: CODUL PORTOCALIU de inundaţii a fost restrâns. Avertizarea hidrologilor este valabilă până sâmbătă la ora 24.00
Citeşte şi: INUNDAŢIILE au făcut ravagii în ţară: 113 persoane au fost evacuate. Peste 2.000 de pompieri, jandarmi şi poliţişti au intervenit în 115 localităţi, în ultimele 24 de ore