Poliţia face cercetări în cazul tăierii cablurilor de semnalizare pe ruta Bucureşti-Pajura

Poliţia Română face cercetări în cazul tăierii cablurilor de semnalizare pe ruta feroviară Bucureşti Nord-Pajura, autorităţile precizând că incidentul a presupus doar secţionarea acestora, nu şi furtul.

Urmărește
8 afișări

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la incident în jurul orei 5.20, reclamaţia făcând referire la o "defecţiune" în zona Podului Grant.

Poliţiştii au constatat la faţa locului că mai multe cabluri de semnalizare au fost tăiate, dar nu şi furate.

Autorităţile încearcă să identifice persoanele responsabile, în prezent fiind audiat un martor care ar putea oferi informaţii despre făptaşi.

Cablurile tăiate au fost predate de poliţişti, pe bază de proces-verbal, reprezentanţilor CFR.

Poliţiştii au rămas şi în zona în care se aflau trenurile întârziate, pentru a oferi protecţie călătorilor şi pentru a se asigura că acestora nu li se fură din bagaje.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat că luni, în jurul orei 12.00, deranjamentul produs la instalaţiile de semnalizare de pe secţia Bucureşti Nord - Pajura s-a remediat în proporţie de 90 la sută, întârzierile înregistrate în circulaţia feroviară reducându-se la 10-15 minute.

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.00, persoane necunoscute au tăiat opt cabluri de la instalaţiile de semnalizare şi au furat aproximativ 20 de metri de cablu, pe secţia de circulaţie Bucureşti Nord - Pajura (km 1+150), a comunicat CFR.

În urma acestui eveniment, circulaţia trenurilor între Bucureşti Nord şi Pajura, operaţiunile de manevră pe Bucureşti Nord - Griviţa (pe liniile 1-7), dar şi circulaţia la/de la Depoul Bucureşti Călători s-a desfăşurat la cale liberă, cu verificarea pe teren a poziţiei aparatelor de cale, pe toate secţiunile afectate.

Cele mai mari întârzieri s-au înregistrat la trenurile care au sosit sau au plecat de la/spre Constanţa şi Galaţi, dar şi la celelalte garnituri deoarece, prin tăierea şi sustragerea cablurilor, a fost afectată şi activitatea în Grupa Tehnică Griviţa (liniile 1-7) şi la Depoul Bucureşti Călători, unde se pregătesc şi formează garniturile şi locomotivele pentru Gara de Nord.

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest încident şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au avut ca principal scop reluarea circulaţiei feroviare în condiţii normale de trafic.

Din cauza întârzierilor semnificative până la ora 11.00, următoarele trenuri de călători au fost anulate: Acceleratul 1799 Piteşti - Curtea de Argeş; Acceleratul 1792 Curtea de Argeş - Goleşti; Acceleratul 1791 Bucureşti Nord - Piteşti; Acceleratul 1886 Târgovişte - Titu; Acceleratul 1883 Titu - Târgovişte; Acceleratul 1794 Titu - Bucureşti Nord; Rapidul 686 Constanţa - Bucureşti Nord

Călătorii afectaţi de aceste anulări au fost direcţionaţi la trenurile următoare aflate în circulaţie, la intervale de aproximativ 60 de minute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici