Poliţia germană îl caută pe atacatorul care a înjunghiat mai multe persoane, dintre care 3 au murit

Poliţia germană a declarat sâmbătă că este încă în căutarea unui atacator necunoscut, la câteva ore după ce acesta a ucis trei persoane şi a rănit altele într-un atac cu arme albe la un festival din oraşul Solingen (vest).

Urmărește
834 afișări
Imaginea articolului Poliţia germană îl caută pe atacatorul care a înjunghiat mai multe persoane, dintre care 3 au murit

Poliţia germană îl caută pe atacatorul care a înjunghiat mai multe persoane, dintre care 3 au murit

Într-o declaraţie făcută sâmbătă dimineaţă, poliţia a precizat că opt persoane au fost rănite, dintre care cinci grav. Numărul a crescut faţă de cele patru persoane rănite grav pe care poliţia le-a raportat anterior.

„Atât victimele, cât şi martorii sunt interogaţi în prezent. Poliţia îl caută în prezent pe făptaş cu o echipă numeroasă”, a declarat poliţia.

Atacul a avut loc în jurul orei 21:40, vineri, când bărbatul a atacat mai multe persoane cu un cuţit, a declarat poliţia.

Trei persoane au fost ucise şi altele au au fost grav rănite într-un atac prin înjunghiere la un festival vineri seara în oraşul Solingen din vestul Germaniei, a declarat poliţia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
atac,
mort,
politie,
germania

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici