Poliţia Metropolitană investighează moartea a doi câini poliţişti lăsaţi încuiaţi într-o maşină
Anchetatorii vor să stabilească modul în care ofiţerul britanic s-a rănit la mâini şi dacă şi-a cauzat singur leziunile.
Cei doi câini ai secţiei din Kenston, Kent, au fost găsiţi leşinaţi într-o maşină de poliţie fără aer condiţionat, într-una din cele mai călduroase zile ale anului. Ei au fost duşi imediat la veterinar, însă au murit.
Anchetatorii nu au confirmat dacă ofiţerul rănit are legătură cu moartea câinilor, însă au precizat că acesta a fost dus la spital, unde primeşte îngrijiri medicale.
Potrivit celui mai mare ONG pentru protecţia animalelor din Marea Britanie, Dog Trust, un câine poate muri în 20 de minute dacă este lăsat într-un spaţiu închis la temperaturi foarte mari, mai ales în condiţiile în care afară este foarte cald şi temperatura din incintă devine cu atât mai călduroasă.
În 2009, un poliţist din Nottinghamshire a fost condamnat la închisoare cu şase luni suspendare după ce a fost găsit vinovat de cruzime faţă de animale. Acesta lăsase doi câini de poliţie într-o maşină neaerisită, animalele murind în scurt timp.