Judecătoarea Ioana Surdescu, preşedinte al BEC pentru alegerile locale
Cei şapte judecători care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, organizate în 1 iunie, au fost desemnaţi, sâmbătă, prin tragere la sorţi.
Astfel, cei şapte judecători ai BEC sunt: Ioana Surdescu – de la Secţia penală, Iuliana Puşoiu şi Gabriela Bogasiu – Secţia de Contescios Administrativ şi Fiscal, Cristiana Georgescu şi Dănuţ Cornoiu – Secţia Civilă, Aurelia Motea şi Mariana Cârstocea – Secţia Comercială.
Preşedintele BEC şi locţiitorul acestuia au fost aleşi prin vot secret.
Guvernul a aprobat, miercuri, un set de zece hotărâri pentru organizarea la 1 iunie a primului tur al alegerilor locale, iar al doilea tur de scrutin la 15 iunie, fondurile alocate fiind de 66 milioane lei, dublu faţă de 2004.