Poliţia Română atrage atenţia asupra unor tentative de fraude online

  • Poliţia Română atrage atenţia asupra fraudelor online comise prin metoda phishingului.
  • Victimele sunt abordate prin e-mail, SMS, voice phishing şi sunt determinate să transmită atacatorilor date personale, bancare sau de autentificare.
Urmărește
1778 afișări
Imaginea articolului Poliţia Română atrage atenţia asupra unor tentative de fraude online

Sursa foto: Mediafax Foto

Potrivit IGPR, phishingul rămâne o ameninţare şi unul dintre cele mai vechi moduri de operare comis prin intermediul sistemelor informatice, fiind în continuă dezvoltare şi este întâlnit constant în sesizările penale.

În varianta clasică a phishingului, prin e-mail şi prin SMS, autorii falsifică identitatea unei entităţi de încredere, cum ar fi o bancă sau o companie, prin utilizarea numelui, logoului şi aspectului vizual autentic, în vederea creării unor site-uri web false, care arată asemănător cu cele originale.

Autorii transmit e-mailuri false sau mesaje-text false victimelor, mesajele având trimitere directă la site-urile web false şi utilizează tehnici de manipulare psihologică, cum ar fi inducerea fricii, a urgenţei sau a curiozităţii, pentru a determina utilizatorii să reacţioneze prompt şi să furnizeze informaţiile solicitate. Site-urile web care arată asemănător cu cele originale îi determină pe utilizatori să creadă că mesajul provine de la o sursă de încredere.

Ulterior obţinerii datelor, autorii le utilizează în vederea comiterii altor fapte de natură penală, în general infracţiuni informatice.

„De exemplu, un atac de phishing prin e-mail poate conţine un mesaj alarmant, care afirmă că informaţiile contului bancar al destinatarului au fost compromise şi că trebuie să-şi actualizeze urgent datele pentru a preveni pierderile financiare. Mesajul poate conţine un link către o pagină web falsă care arată similar cu cea a băncii, însă în realitate este controlată de autori”, arată poliţiştii.

Aceştia spun că sunt întâlnite şi alte variante de phishing:

-Vishing (voice phishing): autorii apelează şi poartă convorbiri telefonice cu persoanele vătămate şi pretind a fi reprezentanţi ai unor entităţi private. Prin utilizarea unor tactici ingenioase de manipulare, ei obţin date personale sau informaţii financiare de la persoanele vătămate.

-Spear Phishing: aceasta este o formă sofisticată de phishing în care atacatorii personalizează mesajele pentru a le face să pară mai autentice şi convingătoare. Autorii se adresează unor persoane direct vizate, creând mesaje personalizate şi câştigând încrederea acestora.

Poliţia Română recomandă prudenţă în divulgarea următoarelor genuri de informaţii:

1.Informaţii de identificare personală: numele, prenumele, C.N.P., adresa, numărul de telefon, data naşterii şi alte detalii personale. Aceste informaţii pot fi utilizate pentru „a fura” identitatea sau pentru a accesa alte conturi sau servicii.

2.Informaţii privind conturile bancare şi alte date financiare: prin intermediul phishingului, atacatorii pot obţine numerele de cont bancar, numerele de card de credit, informaţiile de autentificare la serviciile bancare online şi alte detalii legate de conturile şi tranzacţiile financiare ale victimei, informaţii care pot fi utilizate pentru a efectua tranzacţii frauduloase sau pentru a accesa ilegal fondurile persoanelor vătămate.

3.Informaţii de autentificare: atacatorii pot obţine numele de utilizator şi parolele utilizate de victime pentru diverse servicii online, cum ar fi conturile de e-mail, reţelele sociale, platformele de tranzacţionare sau alte servicii. Aceste tipuri de date pot permite atacatorilor să acceseze ilegal conturile utilizatorilor şi să le exploateze în diferite moduri.

4.Informaţii confidenţiale de afaceri: în cazul phishingului care vizează organizaţii şi companii, atacatorii pot obţine informaţii confidenţiale, cum ar fi planurile de afaceri, strategii, informaţii financiare sau date privind clienţii care pot fi utilizate în scopuri de şantaj, concurenţă neloială sau alte infracţiuni informatice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici