Un număr de 68 de persoane care au participat la protestul de vineri din Piaţa Victoriei s-au prezentat, până la ora transmiterii ştirii, la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML) ca să obţină certificate medico-legale, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Salem Abdo, reprezentant al Institutului Naţional de Medicină Legală (INML).
Mai multe persoane care au participat la mitingul din 10 august s-au prezentat, luni, la Parchetul Militar, pentru a depune plângeri împotriva jandarmilor. Protestatarii acuză forţele de ordine că vineri seară s-au comportat abuziv şi au lovit manifestanţii fără motiv.
Procurorii militari au anunţat că procuror în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă şi abuz în serviciu. Procurorii au cerut imagini inclusiv de la victime şi vor începe audierile.