Poliţie: Nouă persoane au fost rănite în urma accidentului de la Constanţa

Nouă persoane au fost rănite în urma accidentului petrecut, joi dimineaţă, pe DN 38, în localitatea constănţeană Topraisar, după ce un tir a intrat pe contrasens şi a lovit un microbuz şi un autobuz în care se aflau peste 40 de pasageri, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Constanţa.

Urmărește
5 afișări

Conform sursei citate, accidentul s-a petrecut după ce şoferul unui tir din Ucraina care se deplasa spre Vama Negru Vodă a adormit la volan, iar autotrenul a intrat pe contrasens şi a lovit din lateral un autobuz, după care a intrat într-un microbuz. În cele din urmă, autotrenul s-a oprit în zidul unui imobil de pe marginea drumului.

În urma accidentului au fost rănite nouă persoane care se aflau în microbuz, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Constanţa, Carmen Şerbănescu.

Cei nouă răniţi, a căror stare nu este gravă, au fost preluaţi de mai multe ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa.

Sursa citată a precizat că în autobuz se aflau 30 de pasageri, iar în microbuz erau 13 persoane, care făceau naveta.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul pe DN 38 se desfăşura îngreunat, pe un sigur fir, în zona localităţii Topraisar.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 5.50.

Primele informaţii furnizate de şeful Poliţiei Rutiere Constanţa, Constantin Dancu, arătau că în urma accidentului au fost rănite patru persoane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici