Poliţist accidentat mortal în timp ce constata un alt accident de circulaţie

Un agent de Poliţie dintr-o comună clujeană a fost accidentat mortal, duminică, poliţistul, care se afla la o constatare a unui accident, fiind lovit de o maşină care circula cu viteză mare.

Urmărește
90 afișări
Imaginea articolului Poliţist accidentat mortal în timp ce constata un alt accident de circulaţie

Poliţist accidentat mortal în timp ce constata un alt accident de circulaţie (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Agentul Ioan Agrişan, din comuna Căpuşu Mare, a fost lovit de un autoturism care circula cu viteză mare şi al cărui şofer a pierdut controlul volanului într-o curbă.

Şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj, Alexandru Mureşan, a declarat că agentul de Poliţie se afla pe drumul dintre Cluj-Napoca şi Oradea, la kilometrul 505, în apropiere de localitatea Căpuşu Mare.

"În timp ce făcea constatare la faţa locului la un accident, a fost lovit de un aututurism marca Skoda Octavia condus de un V.D., în vârstă de 33 ani, din Bacău. Acesta circula cu viteză şi a pierdut controlul volanului într-o curbă, a intrat pe contrasens şi l-a lovit pe poliţist. Poliţistul a decedat în Salvare, în drum spre spital", a declarat Mureşan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici