Poliţist agresat în trafic. Omul legii a fost lovit de o maşină pe care încerca să o oprească

Publicat: 03 01. 2022, 13:15
Actualizat: 03 01. 2022, 13:17

Potrivit IPJ Argeş, incidentul a avut loc luni, pe strada Calea Alexandriei, din localitatea Costeşti. Poliţistul a încercat să oprească o maşină care venea dinspre Piteşti, dar şoferul nu a oprit la timp şi l-a acroşat.

Victima a fost preluată de un echipaj SMURD şi a fost transportată la spital. Medicii au stabilit că poliţistul nu este rănit grav.

Poliţiştii au aflat că autoturismul a fost condus de un bărbat de 69 de ani, din Piteşti, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că nu a consumat alcool.

În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.