Potrivit primelor cercetări, poliţistul a fost agresat de trei persoane, membre ale aceleiaşi familii, în momentul în care încerca să le oprească să plece cu căruţele de pe un câmp din apropierea localităţii Vinderei, unde se aflau la furat porumb.
De fapt, poliţistul a intervenit în zonă la sesizarea administratorului unei societăţi agricole, care a solicitat telefonic sprijinul Poliţiei pentru prinderea unor persoane care furau porumb de pe proprietatea sa. În momentul în care a ajuns în zona indicată, poliţistul a observat două căruţe pe care a încercat să le oprească. Una dintre acestea a plecat imediat, în timp ce a doua a fost oprită de către omul legii.
„Poliţistul le-a solicitat celor trei persoane care se aflau în căruţă să-l însoţească la sediul societăţii agricole din zonă în vederea efectuării unor verificări. Pe lângă faptul că au refuzat să-l însoţească pe agent, cele trei persoane au devenit agresive şi, pentru a-şi asigura scăparea, au exercitat acte de violenţă asupra poliţistului. În această situaţie, agentul a folosit pistolul din dotare şi a executat trei focuri de armă în plan vertical„, a declarat, joi, responsabilul mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, Loredana David.
Deşi poliţistul a folosit pistolul, agresorii au fugit cu căruţa de pe câmp, fiind găsiţi ulterior la domiciliul lor.
Poliţiştii au stabilit că este vorba de membri ai aceleiaşi familii, respectiv soţ, soţie şi fiica acestora.
Procurorii care au preluat cercetările în acest caz şi au întocmit pe numele celor trei agresori dosar penal pentru ultraj contra autorităţilor şi tâlhărie, având în vedere că, pentru a-şi asigura scăparea, au folosit violenţa.
În ceea ce-l priveşte pe poliţist, acesta a suferit leziuni la braţ şi la antebraţ.