Poliţist de la Secţia 3 din Capitală, reţinut după ce a luat mită pentru a interveni într-un dosar

Un agent şef de poliţie de la Secţia 3 din Capitală a fost reţinut pentru trafic de influenţă, fiind prins în flagrant delict când primea 500 de euro de la o persoană pentru a interveni într-un dosar penal în care este cercetat fiul acesteia.

Urmărește
7 afișări

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti l-au reţinut, miercuri, pe agentul şef B.P., de la Secţia 3 Poliţie din Capitală.

Acesta va fi prezentat, joi, în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Anchetatorii au stabilit că, în 10 mai, agentul şef de poliţie a pretins de la martorul denunţător I.I. suma de 250 de euro "pentru a-şi folosi influenţa astfel încât să obţină o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care este cercetat fiul denunţătorului", se arată într-un comunicat de joi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

"În baza solicitării făcute cu o zi în urmă, la data de 11.05.2011, agentul de poliţie a primit de la martorul-denunţător suma de 500 de euro urmând ca o parte din bani să îi ofere unui ofiţer din cadrul Secţiei 3 Poliţie şi unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti în vederea obţinerii soluţiei favorabile în dosar", potrivit DNA.

Poliţistul a fost prins în flagrant delict de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, care în baza competenţei materiale stabilite ulterior au declinat cauza Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au delegat lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul DGA - Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti să desfăşoare activităţi procedurale în cauză, aceştia derulând activităţi investigative şi înainte de realizarea flagrantului, în baza solicitării DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici