Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a anunţat, vineri, pentru MEDIAFAX, că a început o anchetă în cazul celor doi agenţi surprinşi în timp ce jucau tenis de masă, într-un bar din satul Lihuleşti. “Conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări, în primul rând, pentru a stabili dacă erau în timpul serviciului şi aplicarea măsurilor disciplinare conform reglementărilor legale”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Pe imagini se poate vedea cum cei doi poliţişti, îmbrăcaţi în uniformă, joacă tenis fără să fie deranjaţi de prezenţa celorlalţi clienţi din local. Reprezentanţii Primăriei comunei Berleşti, pe care oamenii legii trebuie să o supravegheze, cer să fie luate măsuri în acest caz.
“Este un magazin cu masă de tenis, a fost cândva discotecă, la Lihuleşti. Ştiu că după ora 16.00 avem în localitate patrulă de la Stoina. Cu siguranţă erau în timpul serviciului. Când sunt probleme noi îi contactăm. Eu îl contactez direct pe şeful de post când sunt probleme. Eu sunt mulţumit de activitatea poliţiştilor de la noi din comună, de cei de la Stoina nu ştiu ce să zic. Nu mi se pare normal aşa ceva,să stea în magazin şi să joace tenis de masă. Aveau şi altceva de făcut. Au toată Valea Amaradiei în subordine, probabil că erau alte probleme de făcut. Dacă au greşit, atunci să răspundă”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Iulian Berlescu, primarul comunei Berleşti.
Citeşte şi: Copii ţinuţi în frig. Un liceu din Severin a decis să reducă programul după ce, pentru a îndura frigul, elevii au venit la şcoală cu pături
Citeşte şi: Alertă cu bombă la Spitalul Militar din Capitală. Accesul în unitatea sanitară a fost limitat/ UPDATE: Alarma s-a dovedit a fi una falsă
Citeşte şi: Anchetă la IPJ Constanţa, după ce doi poliţişti l-au lăsat pe ÎPS Teodosie să folosească o altă intrare
Citeşte şi: Gabriela Firea a dat asigurări că pasajul auto de la Piaţa Sudului, început în 2014, va fi gata în cinci-şase luni – FOTO/VIDEO