- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Poliţiştii au protestat spontan la Parlament, cerând menţinerea acordului lor scris pentru mutare
Aproximativ 25 de politişti au organizat un protest spontan, marţi, în faţa Parlamentului, faţă de proiectul de lege pentru modificarea statutului poliţistului, care urmează a fi discutat în Camera Deputaţilor, act care va prevedea ca poliţiştii să fie mutaţ fără mai fi necesar acordul lor scris.
Protestul a fost organizat de Sindicatul "Pro Lex" şi Corpul Naţional al Poliţiştilor. Preşedintele Pro Lex, Vasile Lincu, a declarat că a aflat că marţi, în Camera Deputaţilor va fi luat în discuţie proiectul pentru modificarea statutului poliţistului, care va fi în dezavantajul angajaţilor din sistem.
"Acest proiect de lege a fost discutat de noi cu parlamentarii şi am reuşit să il blocăm. Ne deranjează ultimul articol din acest act care prevede ca poliţiştii să fie mutaţi dintr-un loc în altul fără acordul lor scris, prin ordin de ministru", a spus Vasile Lincu.
Potrivit lui Lincu, poliţiştii au obţinut în 2007 dreptul de a-şi da acordul scris pentru o mutare definitivă, iar acum Marian Saniuţă propune ca mutarea să se facă prin ordin de ministru.
"Sunt numeroase cazuri de poliţişti de prin comune care cercetează primarul din acea localitate sau oameni din anturajul lor, iar acum primarul va cere mutarea lui, până în prezent fiind împiedicat de lege să o facă. Toate mutările se vor face doar politic, în interesul partidului care este la guvernare", a mai spus liderul "Pro Lex".
(Serviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
CNSAS: Un candidat pentru Senat din partea SOS, identificat că a colaborat cu Securitatea
-
Materiale electorale fără CMF, inclusiv în cazul Georgescu, verificate de Poliţie şi Parchet
-
Cât de probabil este ca Putin să lanseze un atac nuclear? Răspunsul serviciilor secrete americane
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO