- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.01.2020, 11:34)
- Diana Grigore
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Poliţiştii au puteri sporite de duminică. Amenzi mai mari pentru cei care refuză să se legitimeze sau deranjează liniştea publică
Noile prevederi în domeniul ordinii şi siguranţei publice au intrat în vigoare duminică. Astfel, noua lege prevede, printre altele, amendarea cu până la 1.500 de lei a persoanelor care refuză să furnizeze poliţiştilor sau jandarmilor date de identificare sau să se prezinte la sediul Poliţiei.
Urmărește
4108 afișări
Amenzi mai mari pentru cei care refuză să se legitimeze în faţa poliţiştilor
„Legea instituie reguli clare şi transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului. De asemenea, sunt prezentate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul politiei şi situaţiile în care poliţistul poate utiliza forţa, respectiv sunt introduse garanţii suplimentare pentru respectarea drepturilor cetăţeanului”, transmite Poliţia Română, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Noile reglementări prevăd că "refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu" se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
În forma anterioară a legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, sancţiunea era de maxim 500 de lei amendă.
Printre situaţiile în care poliţistul este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea unei persoane sunt când:
"- aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;
- există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
- descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcaţiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
- aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat;
- există obligaţia legală de a se stabili identitatea acesteia".
Poliţistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliţiei, atunci când: nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori exista motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală; prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane sau ordinea publică; luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.
Noua lege introduce garanţii pentru persoana condusă la sediul poliţiei, aceasta având următoarele drepturi: de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliţiei, înainte de iniţierea măsurii; de a fi informată cu privire la drepturile ce-i revin; de a contesta măsura dispusă; de a fi asistată de un avocat şi de a comunica direct cu acesta; de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane pe care o indică; de a fi asistată de un medic; de a-i fi informaţi părinţii, tutorele sau reprezentantul legal, dacă este vorba de un minor; de a primi o copie a procesului-verbal întocmit cu aceasta ocazie.
O altă modificare legislativă care a intrat în vigoare duminică vizează sancţionarea celor care organizează petreceri private şi folosesc aparatură muzicală care tulbură liniştea în cartiere rezidenţiale cu amenzi între 2.000 şi 3.000 de lei.
Legea în vigoare interzice "organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban".
De asemenea, în cazul repetării contravenţiei în termen de 24 de ore, se aplică o amendă de până la 6.000 de lei sau prestarea a 100 – 150 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
De asemenea, la legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române se introduc reglementări noi pentru metodele de imobilizare sau neutralizare a celor care ameninţă viaţa ueni persoane.
"Desfăşoară activităţi de negociere şi asigură intervenţia, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei; Desfăşoară activităţi specifice, potrivit competenţelor stabilite prin lege, ca reacţie la acte de terorism iminente sau în desfăşurare în scopul împiedicării ori limitării efectelor acestuia, neutralizării acţiunilor agresive şi/sau a mijloacelor şi dispozitivelor utilizate de terorişti", arată noile prevederi care au intra în vigoare duminică.
Totodată, forţele de ordine vor trebui:
"- să interzică, temporar, accesul sau prezenţa oricărei persoane în perimetrul locului săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, dacă prin aceasta ar fi afectată desfăşurarea normală a activităţii organelor abilitate, legată de probarea faptelor;
- să interzică, temporar, pătrunderea într-un spaţiu delimitat, marcat sau pe care l-a indicat, într-un imobil sau mijloc de transport, ori să dispună evacuarea temporară din acestea, a oricărei persoane, dacă există un pericol la adresa vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale, a sa ori a altei persoane;
- să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acţiunile ilegale;
- să oprească forţat şi să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare, în condiţiile legii;
- să consulte specialişti ori experţi, să solicite şi, în condiţiile legii, să obţină obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la autorităţi ori instituţii publice, precum şi să solicite obiecte, înscrisuri sau relaţii de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;
- să exercite orice alte drepturi şi să îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de lege”.
De asemenea, poliţistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuinţă sau în orice spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimţământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru a salva viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii ca în acel spaţiu este o persoană aflată în pericol.
Noile reglementări introduc şi prezumţia săvârşirii unei acţiuni violente împotriva poliţistului, dacă persoana care a fost avertizata să nu se apropie continuă să se apropie de poliţist. Acţiunea persoanei dă dreptul poliţistului de a interveni, utilizând forţa, proporţional şi strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul şi pentru a lua măsurile legale necesare.
Legea promulgată mai introduce o prevedere prin care poliţistul trebuie să aibă un comportament civilizat când îşi îndeplineşte atribuţiile.
"În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este obligat să aibă un comportament civilizat, să dea dovadă de amabilitate şi solicitudine, respectiv să adopte o atitudine politicoasă şi fermă. Poliţistul trebuie să dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare şi abilităţi de gestionare a situaţiilor conflictuale”, prevede textul normativ.
O altă prevedere introdusă printre atribuţiile poliţiştilor este că vor trebui să avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, să înceteze acţiunile ilegale.
Legea a fost adoptată de Parlament în iulie 2019 şi promulgata de Klaus Iohannis la finalul lunii octombrie a a anului 2019.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe