- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.07.2023, 09:56)
- Gabriel Pecheanu
Poliţiştii au reţinut vineri peste 500 de permise de conducere
Poliţiştii au retras, în ultimele 24 de ore, 279 de certificate de înmatriculare şi reţinut 536 permise de conducere, dintre care 91 pentru consum de alcool şi 8 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise, anunţă MAI.
Urmărește
533 afișări
Poliţiştii şi jandarmii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 3.014 de situaţii de ordine publică, în timp ce pompierii au acţionat pentru gestionarea a 1.562 situaţii de risc pentru cetăţeni. Cele mai multe intervenţii, respectiv 1.272, au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. De asemenea, pompierii au acţionat pentru stingerea a 104 de incendii şi au efectuat patru misiuni pentru descarcerare, potrivit unui comunicat de presă.
Pompierii militari au salvat, în urma intervenţiilor în situaţii de risc, nouă persoane. Totodată, personalul Inspectoratului General de Aviaţie a executat 25 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 23 de persoane aflate în situaţii de urgenţă.
„La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 958 de posibile infracţiuni, aproximativ 18% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 67 de persoane. Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 190 de autori de infracţiuni şi au depistat 24 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale”, se menţionează în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
Potrivit sursei citate, ca urmare a încălcării legislaţiei rutiere, au fost retrase 279 de certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 536 permise de conducere, dintre care 91 pentru consum de alcool şi 8 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat 7.911 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2,7 milioane de lei, iar pompierii, în urma celor 78 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, au aplicat 304 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 255.200 lei.
„În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.421 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. Totodată, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 136.865 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 93 de permise de şedere fiind acordate în ultimele 24 de ore. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 28,2%. În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 35.085 de mijloace de transport şi 142.989 de persoane, dintre care 17.445 de cetăţeni ucraineni”, se precizează în finalul comunicatului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe