Poliţiştii britanici cheltuiesc trei milioane de lire pe an pentru întreţinerea câinilor periculoşi

Poliţiştii britanici cheltuiesc în jur de trei milioane de lire sterline pe an pentru întreţinerea câinilor periculoşi confiscaţi de pe străzi sau de la persoane, suma reprezentând totalul plătit de doar 15 direcţii poliţieneşti, care au furnizat astfel de date, relatează The Independent.

Urmărește
3 afișări

Forţele de poliţie cheltuiesc milioane de lire sterline pentru creşterea acelor câini, în aşteptarea instanţelor care trebuie să decidă, uneori în cursul a câţiva ani, dacă animalele trebuie ucise.

Multe direcţii poliţieneşti din Marea Britanie nu păstrează arhive privind animalele confiscate, însă cifrele obţinute de The Independent arată că numărul câinilor ridicaţi de poliţie a crescut semnificativ în ultimii cinci ani şi că au crescut şi costurile pentru întreţinerea acestora.

Statisticile furnizate de 15 direcţii de poliţie arată că facturile anuale au crescut de la 165.000 de lire în 2005 la peste trei milioane în prezent. De asemenea, numărul câinilor ridicaţi a crescut de la 236 la 1.786.

La Poliţia Metropolitană din Londra, costurile au crescut de la 150.000 de lire sterline la peste 2,5 milioane, iar numărul câinilor de la 35 la 1.152, în ultimii cinci ani.

Un câine poate aştepta şi patru ani până când instanţa de judecată îi decide soarta, mai scrie The Independent.

Şefii poliţiilor din Marea Britanie au cerut miniştrilor abilitaţi să-i ajute cu uşurarea poverilor financiare prin împărţirea costurilor de întreţinere a patrupedelor cu alte ONG-uri sau chiar cu proprietarii câinilor. De asemenea, aceştia au cerut scurtarea termenelor de pronunţare a unei decizii în instanţă.

Câinii agresivi, deseori folosiţi ca accesoriu fashion de către tineri, au dat naştere la controverse în ultimii ani, numărul atacurilor asupra persoanelor crescând cu 79 la sută în Londra, în ultimii cinci ani.

Costurile pentru tratarea persoanelor muşcate de câini în Marea Britanie au crescut până la 2,7 milioane de lire sterline, pentru mai mult de 5.200 de pacienţi anual.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici