- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.10.2020, 11:34)
- Petru Mazilu
Poliţiştii din Capitală au aplicat mii de sancţiuni persoanelor care nu respectă măsurile anti-Covid
- Poliţiştii bucureşteni au aplicat mii de sancţiuni persoanelor şi firmelor care nu respectă măsurile anti-Covid 19. Asta în cadrul unei acţiuni care a avut loc în weekend, în zonele aglomerate din Bucureşti.
- La acţiune au participat şi angajaţi de la alte instituţii ale statului.

Potrivit Poliţiei Capitalei, acţiunea a avut loc în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică şi a fost realizată cu sprijinul Jandarmeriei, Poliţiei Locale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti şi Inspectoratului Teritorial de Muncă.
În total au fost verificate peste 5.520 de obiective, în special pieţe agroalimentare, târguri, complexuri comerciale, mari magazine, dar şi magazine de cartier, terase şi mijloace de transport în comun.
De asemenea, au fost legitimate mai mult de 7.620 de persoane şi în 2.770 de mijloace de transport în comun, de suprafaţă şi de subteran, au fost efectuate controale.
În timpul acţiunii au fost depistate mii de contravenţii, iar amenzile au fost de peste 600.000 de lei.
„În urma verificărilor privind modul în care sunt respectate prevederile Legii nr 55 din 2020, au fost constatate şi aplicate peste 2080 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 653.850 lei”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei.
Acţiunile de verificare vor continua şi în zilele următoare.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere
-
astăzi, 14:42
Schi alpin: Mikaela Shiffrin intră în istorie după ce a obţinut a 100-a victorie la Cupa Mondială