Poliţiştii din Medgidia caută o fetiţă de patru ani care a dispărut de acasă

Zeci de poliţişti şi jandarmi din Medgidia caută o fetiţă în vârstă de patru ani, care a dispărut de acasă vineri dimineaţă, când a plecat să îşi caute mama, aflată pe câmp, unde lucra cu ziua, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Comandantul Poliţiei Medgidia, comisarul-şef Vasile Dăogaru, a declarat, sâmbătă, că fetiţa, Paulina Elena Vişan, de patru ani, a venit la Medgidia din judeţul Iaşi, împreună cu mama sa, pentru a locui la rude.

Potrivit acestuia, femeia lucra cu ziua prin împrejurimi, iar vineri dimineaţă a plecat la câmp, lăsând-o pe fetiţă cu o bătrână.

"Fetiţa a ieşit în curte în jurul orei 08.30 şi apoi a dispărut. Nişte copii ne-au spus că au văzut-o cum pleca pe stradă şi au încercat să o oprească. Atunci fetiţa ar fi început să plângă şi să ţipe că vrea la mama ei, iar copiii, probabil speriaţi, au lăsat-o să plece. De atunci nu a mai fost văzută", a mai spus comandantul Poliţiei Medgidia.

Iniţial, ea a fost căutată de membrii familiei, iar în jurul orei 14.30 au fost anunţaţi poliţiştii din localitate, fiind constituite echipe care au început căutările atât în municipiul Medgidia, cât şi pe câmpurile şi prin pădurile din vecinătatea oraşului. Căutările începute vineri după-amiază au durat aproape toată noaptea, fiind reluate apoi sâmbătă dimineaţă, cu efective sporite de poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai unor firme de pază şi protecţie şi, deşi au fost folosiţi şi câini de urmă, până în prezent nu a fost găsit niciun indiciu despre fetiţă.

Poliţiştii spun că fetiţa are o înălţime de 1,10 – 1,20 metri, greutatea de 12 - 15 kilograme, părul şaten, tuns scurt, ochi căprui, ten alb, nas drept, constituţie slabă. La data dispariţiei purta un tricou cu mânecă scurtă, pulover, pantalon lung, toate de culoare roz, era încălţată cu papuci din plastic, de culoare albastră, iar la gât avea mărgele multicolore.

De asemenea, şi poliţiştii din Năvodari au intrat în alertă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce o femeie din localitate i-a informat că fiul ei, în vârstă de nouă ani, a dispărut de acasă. Poliţiştii au reuşit să-l găsească abia sâmbătă dimineaţă, la o sală de jocuri aflată în zona Tomis III din municipiul Constanţa. Copilul nu fusese victima vreunei infracţiuni, fiind încredinţat familiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici