Poliţiştii patrulează pe strada din Ploieşti unde locuiesc parinţii bărbatului arestat pentru viol

Conducerea Poliţiei Prahova a decis ca poliţişti să patruleze neîntrerupt pe strada din Ploieşti, unde locuiesc părinţii bărbatului arestat pentru că a violat o fetiţă de zece ani şi a agresat alte două, măsura fiind luată pentru a preveni eventuale reacţii violente la adresa familiei agresorului.

Urmărește
4 afișări

Potrivit şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, comisarul şef Bogdan Despescu, poliţişti în uniformă, dar şi în civil patrulează fără întrerupere pe strada din Ploieşti unde locuieşte familia bărbatului arestat pentru viol şi tentativă de viol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bogdan Despescu a precizat că IPJ Prahova nu a primit o solicitare în acest sens din partea părinţilor bărbatului arestat, decizia fiind luată de către conducerea instituţiei pentru a preveni reacţii violente la adresa familiei, având în vedere impactul mediatic al cazului.

Şeful IPJ Prahova a mai spus că bărbatul este asistat de un apărător ales, iar până în prezent la dosar nu a fost depus niciun document care să arate că bărbatul ar avea vreo boală psihică.

Suspectul în vârstă de 34 de ani, din Ploieşti, s-a prezentat, sâmbătă dimineaţă, la Poliţie, unde a fost audiat. În cursul audierilor, el a recunoscut că a violat o fetiţă de zece ani după ce a intrat peste ea în apartamentul în care aceasta locuieşte împreună cu părinţii săi, în cartierul Malu Roşu din Ploieşti.

De asemenea, bărbatul a recunoscut că în luna mai anului trecut şi în 1 iunie anul acesta a atacat alte două fetiţe, în acelaşi cartier.

Suspectul a fost reţinut de procurorii Parchetului Tribunalului Prahova şi ulterior arestat preventiv, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de Tribunalul Prahova. El nu a făcut recurs la decizia de arestare preventivă.

Bărbatul nu este căsătorit, nu are un loc de muncă şi locuieşte împreună cu părinţii la mai puţin de un kilometru depărtare de cartierul Malu Roşu.

În 9 iunie, Poliţia Prahova a început cercetări pentru depistarea bărbatului care a urmărit o fetiţă de zece ani când ieşea de la şcoală, a aşteptat ca aceasta să vină acasă, iar în momentul în care copila a intrat în apartament, bărbatul i-a astupat gura cu o bucată de material textil îmbibată cu o substanţă cu un miros înţepător, apoi a violat-o.

Alte două fetiţe au fost agresate într-un mod similar, însă nu au fost violate întrucât atacatorul s-a speriat după în casă a sunat telefonul, incidentele fiind semnalate în mai 2010 şi în 1 iunie anul acesta.

De la comiterea violului, Poliţia a dat publicităţii trei portrete robot ale agresorului şi a audiat 190 de suspecţi în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici