Poliţiştii "Pro Lex" ies din nou în stradă, în 22 noiembrie

Membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" vor ieşi din nou în stradă, în 22 noiembrie, pentru că ar fi nemulţumiţi de managementul defectuos al MIRA şi de nepromovarea legilor necesare în domeniul ordinii şi siguranţei publice, dar şi cele privind statutul poliţistului.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Poliţiştii "Pro Lex" ies din nou în stradă, în 22 noiembrie

Poliţiştii "Pro Lex" ies din nou în stradă, în 22 noiembrie (Imagine: Mediafax Foto)

"Cerem o majorare de 30 la sută aplicată la salariul de bază, respectiv de 400 de lei, aceasta fiind o creştere apropiată de ceea ce a propus MIRA în 2007, respectiv 27 la sută, dar din care nu s-au acordat decât 3 procente, sub nivelul inflaţiei", spunea în 26 octombrie preşedintele Pro Lex, Vasile Lincu.

Joi, "Pro Lex", care reprezintă peste 16.000 de membri, anunţă că va organiza un nou miting de protest în data de 22 noiembrie, între orele 11-12.30, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, preşedintele organizaţiei sindicale Vasile Lincu.

"Grava criză de la nivelul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) este resimţitǎ atât la nivelul deficitului de personal, cât şi în ceea ce priveşte motivarea şi autoritatea poliţistului român. Printre cele mai grave efecte se numără plecarea poliţiştilor cǎtre alte locuri de muncǎ mai bine plǎtite şi cu un risc scǎzut, închiderea unor posturi de poliţie şi implicit lǎsarea comunitǎţilor respective la mâna infractorilor, acordarea unor sarcini de serviciu în afara specializǎrii profesionale, pentru a nu lǎsa cetǎţenilor impresia cǎ prezenţa poliţiştilor în stradǎ nu este afectatǎ de lipsa de personal", a explicat Vasile Lincu.

În opinia liderului sindical, atitudinea ministrului de interne, Cristian David, şi a celorlalte persoane din conducerea MIRA a fost de minimalizare şi, chiar, de refuzare a ascultǎrii problemelor reale ale poliţiştilor, nicidecum de rezolvare a acestora.

Poliţiştii "Pro Lex" vor ieşi pentru a doua oară în stradă, în acest an, dezamǎgiţi de lipsa de reacţie a ministerului David în urma mitingului din 26 septembrie.

"Sindicatul Pro Lex denunţǎ public şi lansarea de afirmaţii mincinoase în cadrul emisiunilor televizate, a ministrului Cristian David, care, mai nou, se preocupǎ, în aceastǎ perioadǎ, sǎ convingǎ alte categorii de salariaţi (de exemplu profesori, medici) de importanţa dialogului social, deşi a demonstrat cǎ nu este în stare de aşa ceva în relaţiile cu reprezentanţii sindicali ai angajaţilor din propriul minister", a adăugat Vasile Lincu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici