- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (18.07.2013, 22:05)
- Departamentul Social - Mediafax
Video Poliţiştii români care lucrează alături de colegii englezi, remarcaţi de presa din Marea Britanie - VIDEO
Poliţiştii români trimişi în Anglia să ajute la combaterea infracţiunilor comise de persoane din România au devenit subiect de presă în Marea Britanie, jurnaliştii locali relatând pe larg despre acţiunile în care sunt implicaţi aceştia şi despre sprijinul real adus autorităţilor locale.
Urmărește
5249 afișări
Potrivit Poliţiei Române, în oraşul Birmingham au fost "detaşaţi" temporar, săptămâna aceasta, patru poliţişti de la Biroul Autostrăzi al Direcţiei Rutiere, care lucrează alături de agenţi din Marea Britanie, Polonia şi Lituania.
Cei patru au fost trimişi în Anglia la solicitarea autorităţilor britanice, în cadrul operaţiunii numite Trivium.
Poliţiştii efectuează controale în trafic, asigură schimbul de informaţii şi acordă asistenţă de specialitate în cazurile în care legislaţia rutieră este încălcată de cetăţeni români, a precizat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
BBC a realizat un reportaj pe acest subiect, în care a fost prezentat la lucru unul dintre poliţiştii români, Constantin Hoza, alături de un coleg britanic. Cei doi poliţişti opresc o maşină condusă de un român, iar Hoza este cel care descoperă că şoferul nu deţine asigurarea necesară. În acest context, jurnaliştii de la BBC remarcă suportul poliţiştilor veniţi din estul Europei, pentru eliminarea barierelor de limbă ce îngreunează cercetările în multe cazuri. Uneori, controalele după oprirea în trafic durează până la două ore, în condiţiile în care şoferii spun că nu înţeleg limba engleză. De asemenea, verificarea documentelor poate dura zile. Cu ofiţeri precum Costas (porecla lui Constantin Hoza - n. r.) aici, aceste operaţiuni se scurtează la doar cinci minute, se arată în reportaj.
La rândul său, tabloidul DailyMail a publicat, miercuri seară, un amplu material despre colaborarea poliţiştilor britanici cu cei din România, Polonia şi Lituania, având ca ţintă infracţionalitatea în rândul celor veniţi din aceste ţări est-europene.
Autorităţile britanice citate în articol subliniază că mulţi dintre infractori acţionează în grupări organizate şi utilizează reţeaua rutieră să se deplaseze dintr-un loc în altul, pentru a evita să fie depistaţi şi prinşi. De asemenea, este remarcat faptul că grupările infracţionale reprezintă un real pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic în condiţiile în care vehiculele lor, probabil, nu sunt asigurate, iar şoferii nu deţin permis valabil.
Tot DailyMail precizează că în cadrul operaţiunii Trivium sunt implicaţi patru poliţişti români şi câte doi din Polonia şi Lituania.
Articolul are, pe pagina de internet a publicaţiei, mai multe comentarii, unele pozitive, iar altele, mai puţin favorabile, cum ar fi "devenisem optimist, până când am citit că operaţiunea aceasta durează doar patru zile...".
Pe de altă parte, Gândul remarcă faptul că problema imigranţilor de provenienţă română din Marea Britanie şi alte ţări din Europa occidentală revine în tabloidele engleze, însă fără nimic la zi. Astfel, acelaşi DailyMail, unul dintre mai vândute ziare din Europa, a publicat, tot miercuri seară, un fotoreportaj cu romii hoţi de buzunare din Paris, care ar fi originari din România şi Bulgaria. Imaginile datează însă din aprilie, aspect pe care jurnaliştii englezi nu îl menţionează, construindu-şi articolul cu atenţie la gramatică şi evitând timpul trecut, pentru a nu dezvălui "reîncălzirea" unei ştiri, notează Gândul.
"Îşi urmăresc prada în preajma unora dintre cele mai cunoscute atracţii turistice din lume şi nu au limită când vine vorba de intimidat şi furat", îşi încep englezii articolul. "Aceste imagini tulburătoare, care arată cum operează bandele din România şi Bulgaria în Paris, au fost publicate în prestigioasa revistă Paris Match, care a acordat subiectului opt pagini, sub titlul "The Flagrant Crimes of Pickpockets" (original - "Pickpockets. Flagrant délit", în traducere: "Hoţii de buzunare. Flagrant delict", n.red.)", continuă Daily Mail, după care prezintă informaţiile din revista franceză, aşa cum au fost publicate ele acum trei luni.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe