Poliţiştii suspendă protestele până după discuţia cu Traian Băsescu
Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Marian Gruia, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că pichetele poliţiştilor au fost suspendate după ce preşedintele Traian Băsescu i-a invitat pe reprezentanţii sindicaliştilor la discuţii.
Poliţiştii suspendă protestele până după discuţia cu Traian Băsescu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Preşedintele SNPPC a precizat că dacă în urma discuţiilor cu şeful statului nu se ajunge la o rezolvare a cererilor poliţiştilor, privind plata orelor suplimentare, reducerea deficitului de cadre din sistemul de siguranţă publică şi plata chiriile celor care nu lucrează în localităţile de domiciliu, protestele vor fi reluate.
Preşedintele Traian Băsescu îi primeşte, joi, la ora 11.00, pe reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, conform programului şefului statului anunţat de Administraţia Prezidenţială.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Iniţial, întâlnirea fusese programată pentru duminică. Preşedintele Traian Băsescu s-a oprit, miercuri, în Piaţa Victoriei, unde a avut loc, pentru a treia zi consecutiv, pichetul poliţiştilor, invitând zece reprezentanţi ai sindicatului la negocieri, pentru duminică, la ora 12.00.
Şeful statului a discutat, miercuri la amiază, cu reprezentanţii sindicatului poliţiştilor care protestau în Piaţa Victoriei.
Preşedintele SNPPC, Marian Gruia, i-a prezentat preşedintelui Traian Băsescu, pe scurt, nemulţumirile poliţiştilor. Întrebat de preşedintele Traian Băsescu care sunt revendicările sindicaliştilor, Gruia a spus că deja la rectificarea bugetară au mai fost "tăiate câteva sute de milioane".
Peste 300 de poliţişti au protestat, luni şi marţi, în faţa sediilor Preşedinţiei şi Guvernului, cerând fonduri pentru plata orelor suplimentare, reducerea deficitului de cadre din sistemul de siguranţă publică, plata chiriile celor care nu lucrează în localităţile de domiciliu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO