- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Poliţistul atacat de bărbatul cu HIV: Cine le alină suferinţa părinţilor mei? Eu trag greu, iar #bombardierul se plimba liber pe stradă
- Poliţistul care în timpul unei misiuni de patrulare în centrul Capitalei a fost zgâriat pe mâini de un bărbat cu HIV şi hepatită B, pe care încerca să îl legitimeze, a descris toată scena atacului care îl va marca pe viaţă.
- La două zile de la incidentul petrecut pe străzile din Sectorul 2, povestea agentului a fost dată publicităţii de către sindicatul poliţiştilor şi dezvăluie informaţii cutremurătoare.
- Atacatorul nu a fost reţinut, nu a fost audiat, iar poliţistul o acuză pe „doamna procuror” că nici măcar nu s-a deranjat să vină la secţia de poliţie „pentru atâta lucru”. Potrivit acestuia, agresorul este liber.
IIustraţie generică, de arhivă
Atacul s-a petrecut în timp ce încerca să îndepărteze 10-15 tineri „care jucau tenis, spărgeau seminţe şi ascultau muzică în Sectorul 2”, lucru interzis pe timpul pandemiei. Echipajul era format din doi poliţişti.
Poliţistul agresat s-a apropiat de ei şi nu avea de gând să dea amenzi, „oricum se pare că sunt inutile”. „Voiam doar să-i legitimăm şi să-i îndepărtăm din zonă”, spune acesta.
„Ghid cum poţi să-ţi nenoroceşti viaţa în câteva minute şi nimănui să nu-i pese: fă-ţi meseria!”, este titlul materialului semnat de poliţistul posibil infectat, care, în prezent, este sub tratament preventiv la Institutul Naţional „Matei Balş”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
„Colegul meu de la volan a oprit echipajul şi a coborât primul, eu am mai stat câteva secunde până să-mi pregătesc agenda şi pixul. În acel moment de undeva de peste strada, se îndrepta către colegul meu un "#ceafălată" încordat, plin de tatuaje şi pus pe făcut scandal. Ne-a întâmpinat cu clasicul <Ce ... mea faceţi mă, aţi venit să daţi amenzi?> (că aşa îi vorbeşti unui om al legii într-o ţară cu apa caldă) şi a continuat cu <să vă iau familiile în ...., vă omor, vă dezbrac şi vă violez aici de faţă cu toată lumea pe capota maşinii> şi altele greu de reprodus. A încercat să ne lovească cu pumnul, pe colegul meu chiar l-a #îmbrâncit, moment în care i-am pulverizat în faţa stâlcita de bombardier, jumătate de tub de <Armani> din dotare, care a avut efect mai mult la noi, decât la el (probabil el servea la micul dejun aşa ceva). Se adunase lumea ca la bâlci şi toţi strigau să-l lăsăm în pace şi să avem grijă că are HIV, hepatita şi alte chestii care îţi provoacă fiori”, povesteşte poliţistul pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.
Cei doi poliţişti au cerut întăriri, însă, în acest timp, bărbatul infectat l-a zgâriat de două ori pe mâini pe agent.
„A venit momentul în care mi s-a confirmat de către vecini şi familie faptul ca bombardierul chiar avea #HIV. Panică! Mă uitam la zgârieturi şi simţeam cum mă lasă picioarele. De urgenţă la Institutul Matei Balş pentru investigaţii, luat sânge, consultat”, mai scrie pe Facebook-ul Europol.
Agentul se află de duminică sub un tratament de lungă durată, timp de 6 luni, şi se întreabă unde va mai găsi motivaţia să-şi facă meseria cu determinare şi curaj.
„Eram pierdut, mă durea sufletul şi mă gândeam la riscul care şi în procent de 0,1 înseamnă enorm, îmi venea să plâng de nervi şi neputinţă şi speram din tot sufletul că individul care m-a expus acestui risc să-şi petreacă noaptea în arest. Dar cum ultrajul nu este o faptă gravă şi poliţiştii reprezintă doar un indicator, doamna procuror nici măcar nu s-a obosit să se deplaseze la secţie pentru atâta lucru, nu mai vorbim de reţinere care era obligatorie (într-o ţară cu apa caldă), bombardierul plecând liber acasă fără măcar sa fie audiat”, mai scrie poliţistul pe pagina Europol.
Acesta atrage atenţia că a fost umilită o întreagă instituţie, „o întreaga breaslă neputincioasă”.
„Eu stau şi mă gândesc ce se va întâmpla cu viaţa mea dacă eu voi dezvolta virusul HIV sau hepatita B şi mai stau şi mă gândesc unde voi mai găsi motivaţia să-mi fac meseria cu determinare şi curaj. Mie cine-mi plăteşte suferinţa? Cine le alină suferinţa părinţilor mei? Eu trag greu ca şi mulţi alţi colegi iar #bombardierul se plimba liber pe stradă, demonstrând încă odată ca oricine poate sa agreseze un organ al legii ca oricum nu păţeşte nimic. Vreţi siguranţă şi încredere? Şi noi vrem, dar suntem singuri!”, este concluzia poliţistului care semnează „Un agent posibil infectat”.
Poliţia Capitalei a transmis, marţi, că incidentul a avut loc duminică, în jurul orei 21.00. Cazul a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, cercetările fiind continuate de procurori pentru ultraj.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO