Poliţistul care a accidentat mortal un copil şi a rănit alţi trei avea alcoolemie 1,6 grame în sânge

Şeful Postului de Poliţie din comuna Gruia, judeţul Mehedinţi, care a provocat un accident în urma căruia un copil a murit şi alţi trei au fost răniţi grav, avea o alcoolemie de 1,6 grame per litru în sânge.

Urmărește
809 afișări
Imaginea articolului Poliţistul care a accidentat mortal un copil şi a rănit alţi trei avea alcoolemie 1,6 grame în sânge

Poliţistul care a accidentat mortal un copil şi a rănit alţi trei avea alcoolemie 1,6 grame în sânge (Imagine: Raul Stef/Arhiva Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, subomisar Nicolae Lohon, a declarat că, în urma recoltării probelor biologice, s-a stabilit că şefului Postului de Poliţie din Gruia avea o alcoolemie în sânge de 1,6 grame per litru.

Lohon a precizat că pe numele poliţistului Petre Nedelcu a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, în prezent fiind audiat de procurori.

De asemenea, el a spus că poliţistului i s-a reţinut permisul auto în vederea anulării dreptului de a conduce.

Conform sursei citate, în anii 2010, 2011 şi 2012, poliţistul a fost sancţionat pentru neexecutarea sarcinilor de serviciu.

Adjunctul inspectorului şef al IPJ Mehedinţi, comisar şef Alexandru Stoica, declara, joi seară, că poliţistul nu a putut fi testat la locul accidentului întrucât a fost agresat de localnici şi a avut nevoie de îngrijiri medicale, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice.

Totodată, medicul Eleodor Mihuţ de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi spunea că la spitalul din Drobeta Turnu Severin au fost transportaţi patru copii, trei dintre ei fiind răniţi grav, iar al patrulea având o rană uşoară la cap.

"Patru copii au suferit traumatisme craniocerebrale, unul dintre ei chiar un traumatism craniocerebral grav, ceilalţi au suferit plăgi la nivelul scalpului, cu comoţie cerebrală, pierderea cunoştinţei pentru o perioadă scurtă. Cel care a fost mai grav are o fractură parietală la nivelul craniului, starea lui a fost mai gravă, în schimb pe parcursul transportului a fost echilibrat respirator şi hemodinamic", declara Mihuţ.

Un copil a murit şi trei au fost răniţi grav, în urma unui accident petrecut, joi noapte, în comuna mehedinţeană Gruia, după ce maşina condusă de şeful Postului de Poliţie din localitate a intrat pe contrasens şi a lovit un grup de copii, aflat pe trotuar, aproape de bordură.

În urma accidentului, în zonă s-au strâns zeci de localnici revoltaţi de situaţia creată, aceştia agresându-l la un moment dat pe poliţist.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici