Poliţistul care a făcut fotografiile cu şeful DIAS dezbrăcat a fost dat afară

Poliţistul de la Serviciul de Acţiuni Speciale care l-a fotografiat pe şeful său Emanoil Moraru dezbrăcat în sala de antrenamente, imaginile apărând în presă, a fost dat afară, urmare a unei condamnări definitive, nu din cauza pozelor respective, a anunţat, luni, conducerea IPJ Constanţa.

Urmărește
615 afișări
Imaginea articolului Poliţistul care a făcut fotografiile cu şeful DIAS dezbrăcat a fost dat afară

Poliţistul care a făcut fotografiile cu şeful DIAS dezbrăcat a fost dat afară (Imagine: Liviu Maftei/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în urma verificărilor făcute de conducerea instituţiei după apariţia în presă a unor fotografii în care apar mai mulţi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, a fost identificat cel care le-a realizat, fiind vorba despre un poliţist al serviciului.

"Precizăm că, începând cu 12 noiembrie, acestuia i-au încetat raporturile de serviciu cu unitatea întrucât pe numele agentului de poliţie a fost emisă o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă, într-un dosar penal constituit în anul 2011, referitor la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor", se menţionează în documentul citat.

Surse din cadrul IPJ spun că fapta ar fi avut loc în anul 2010, pe vremea când agentul respectiv lucra la Poliţia Bucureşti, acesta executând un foc de armă fără acoperire regulamentară, respectiv "în afara orelor de program şi când situaţia nu o impunea".

Bărbatul a fost condamnat ulterior la patru luni de închisoare cu suspendare, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti care a ajuns în cursul zilei de luni la Poliţia Constanţa.

De asemenea, IPJ Constanţa a mai anunţat că faţă de un alt agent, despre care există indicii că este implicat în cazul fotografiilor în care apare comisarul Emanoil Moraru, a fost declanşată cercetarea disciplinară.

Conducerea Poliţiei Judeţene Constanţa anunţa, sâmbătă, că a început o anchetă internă, după ce în presă au fost publicate fotografii în care şeful Serviciului de Acţiuni Speciale, comisarul şef Emanoil Moraru, apare dezbrăcat, ţinând o puşcă de jucărie în mâini, în sala de antrenamente.

Comisarul şef Emanoil Moraru spunea că imaginile respective au fost făcute în "intimitate profesională", în urmă cu circa doi ani, după o zi de antrenament, fiind vorba despre "glume între colegi".

În fotografiile respective, ofiţerul apare dezbrăcat, cu o perucă pe cap, iar în mâini ţine o puşcă de jucărie. De asemenea, în unele poze apar şi o parte dintre subalternii săi, aceştia purtând însă ţinutele de intervenţie.

Surse din cadrul Poliţiei Judeţene Constanţa susţineau că pozele respective ar fi fost făcute după o zi de antrenamente, imediat după ce comisarul şef Emanoil Moraru ar fi ieşit de la duşuri.

"În sala de antrenamente există un manechin ce ţine o armă în mână, armă care de fapt este o machetă şi nu una reală. În glumă, el a luat peruca de la acel manechin şi arma şi a făcut nişte poze", spuneau sursele citate.

Imediat după apariţia fotografiilor în presă, conducerea Poliţiei Judeţene Constanţa a dispus declanşarea de verificări pentru "a stabili contextul realizării acestora şi veridicitatea lor".

Totodată, IPJ anunţa că urma să se stabilească "identitatea persoanei ce a pus la dispoziţie fotografiile fără consimţământul protagoniştilor, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsuri legale în consecinţă".

Şeful Serviciului de Acţiuni Speciale, comisarul şef Emanoil Moraru, este şi preşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor (CNP) Constanţa, fiind ales în această vară, pentru a doua oară.

În plus, în luna martie a acestui an, el a fost desemnat de către şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române cel mai bun preşedinte CNP din ţară.

Activitatea lui Emanoil Moraru este recunoscută pe plan naţional ca fiind foarte bună, el fiind şi singurul negociator recunoscut internaţional din Dobrogea, fiind pregătit de agenţii FBI specializaţi în negocieri.

Luni, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşă, a anunţat că a fost deschis un dosar penal în cazul mai multor luptători DIAS din cadrul Poliţiei Judeţene Constanţa, implicaţi recent într-un scandal legat de publicarea unor fotografii considerate compromiţătoare.

Mircea Duşa nu dorit să facă precizări referitoare la obiectul anchetei, însă a spus că este vorba despre o lucrare care are caracter penal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici