Poliţistul Cioacă, acuzat de furt

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov va analiza plângerea penală formulată de avocatul Elodiei Ghinescu împotriva poliţistului Cristian Cioacă pentru "furt între soţi", după ce toate bunurile Elodiei Ghinescu ar fi dispărut atât din locuinţa soţilor, cât şi din cabinetul de avocatură.

Urmărește
38 afișări
Imaginea articolului Poliţistul Cioacă, acuzat de furt

Poliţistul Cioacă, acuzat de furt (Imagine: Mediafax Foto)

Avocatul familiei Ghinescu a făcut o plângere penală împotriva lui Cristian Cioacă, sub acuzaţia de "furt între soţi", după ce s-a constatat că toate bunurile care au aparţinut Elodiei Ghinescu au dispărut atât din apartamentul comun, cât şi din cabinetul de avocatură al femeii.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Sorin Vasilache, a declarat, luni, că dosarul va fi instrumentat de Parchetul Curţii de Apel deoarece Cioacă este ofiţer de Poliţie judiciară.

"În 18 septembrie s-a înregistrat o plângere penală împotriva poliţistului Cioacă, făcută de către curatorul avocatei Ghinescu, şi anume mama acesteia, Emilia Ghinescu. Momentan se fac actele premergătoare, procurorul de caz urmând să decidă ce se va face mai departe", a declarat Vasilache.

Părinţii Elodiei Ghinescu au solicitat şi au obţinut, în urmă cu câteva luni, punerea sub sechestru asiguratoriu a apartamentului din Braşov al cuplului, pentru ca poliţistul Cioacă să nu îl poată vinde.

În 17 septembrie, părinţii Elodiei Ghinescu împreună cu avocata acestora, Marinela Radu, şi un executor judecătoresc, au intrat, în prezenţa lui Cioacă, în apartamentul celor doi, din cartierul braşovean Tractorul.

"Am constatat cu uimire că toate bunurile Elodiei au dispărut, alături de o parte din bunurile comune ale celor doi soţi. Cioacă a refuzat să facă orice fel de declaraţie. Prin urmare, a doua zi, 18 septembrie, am depus o plângere penală la Parchetul Curţii de Apel Braşov pentru furt între soţi", a declarat, luni, avocata Radu.

Pe lângă bunuri personale precum haine, pantofi, poşete, parfumuri şi bijuterii, au dispărut şi dosarele de arhivă ale avocatei din garsoniera unde aceasta îşi avea cabinetul de avocatură.

"Din bunurile personale ale Elodiei nu mai era nimic. Nici la cabinet, nici la apartament. Domnul Cioacă le-a luat şi nu ştiu unde le-a dus. Totul părea ca şi cum Elodia nu ar fi locuit niciodată acolo", a spus Radu.

Potrivit acesteia, există informaţii potrivit cărora Cioacă ar fi închiriat unor polonezi apartamentul din cartierul Tractorul, care este pe numele său, fiind
achiziţionat de acesta printr-un credit ipotecar, înainte de căsătorie.

"Sechestrul este instituit tocmai pentru ca să nu poată să îl înstrăineze. Pentru că el avea intenţia să vândă acel bun imobil, care, deşi este dobândit înainte de căsătorie, este trecut pe numele domnului Cristian Cioacă, este bun dobândit împreună cu Elodia Ghinescu. Deci Elodia Ghinescu, cu banii pe care i-a obţinut de pe un alt imobil, a contribuit la cumpărarea acelui imobil", a precizat avocata familiei Ghinescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici