Poliţistul destituit din cadrul Poliţiei Olt, acuzat de proxenetism şi cămătărie, a fost de serviciu când s-a păzit casa lui Dincă

Poliţistul din cadrul IPJ Olt, care a fost destituit ca urmare a anchetării sale într-un dosar de crimă organizată, a fost aproape de casa lui Gheorghe Dincă în noaptea în care anchetatorii au aşteptat dimineaţa pentru a interveni. Omul de afaceri Remus Rădoi spune că poliţistul era parte din reţea.

Urmărește
5156 afișări
Imaginea articolului Poliţistul destituit din cadrul Poliţiei Olt, acuzat de proxenetism şi cămătărie, a fost de serviciu când s-a păzit casa lui Dincă

Poliţistul destituit din cadrul Poliţiei Olt, acuzat de proxenetism şi cămătărie, a fost de serviciu când s-a păzit casa lui Dincă

Dan Dumitrescu, poliţistul destituit din cadrul IPJ Olt, a declarat, miercuri, că era de serviciu în noaptea dinainte de intervenţia în locuinţa lui Gheorghe Dincă.

„Sunt poliţist de 15 ani. (...) Eu în faţa casei lui Gheorghe Dincă am fost strict pentru a asigura măsuri de ordine, fluidizare a traficului. Noi, Biroul Rutier Caracal, adică Serviciul Rutier Olt a ajutat Biroul Rutier Caracal. Nu am păzit casa nimănui. (...) Am fost de serviciu efectiv. Am ajutat Biroul Rutier Caracal”, a declarat, miercuri, într-o intervenţie la Antena3, Dan Dumitescu, poliţistul din Olt, care a fost destituit în urma unor informaţii potrivit cărora făcea parte şi dintr-o reţea de proxenetism.

Întrebat dacă ştia că Gheorghe Dincă făcea taximetrie în mod ilegal, Dumitrescu a spus că nu îl cunoştea pe aceasta.

„Nu l-am cunoscut pe Gheorghe Dincă. Nu aveam informaţii (de taximetrie ilegală – n.r.). Nu am avut aceste cunoştinţe”, a mai spus Dumitrescu.

Omul de afaceri Remus Rădoi a intervenit şi l-a acuzat pe poliţistul destituit că sunt martori care afirmă că acesta făcea parte dintr-o reţea care ducea fete în state europene, pentru prostituţie.

„Eu citez din declaraţiile martorilor. Doi dintre martori menţionează că domnul Dumitrescu Dan a consumat împreună cu dumnealor cocaină. Unul dintre martori este şi victimă şi este o femeie. O a treia persoană, un bărbat, a spus că a mers la domnul Dan Dumitrescu să îi ceară o părere şi aceasta l-a sfătuit ca mai degrabă să plătească taxa de protecţie către grupare decât să depună plângere. (...) Este filmat împreună cu această grupare la diverse petreceri, dar cert este că trei victime îl indică pe domnul Dumitrescu ca făcând parte din grupare (...) Una dintre victime spune că a fost dusă în Germania, Spania şi Marea Britanie pentru a face prostituţie. Spune că gruparea i-a luat buletinul nedându-i posibilitatea să meargă acasă”, a spus Rădoi.

În faţa acestor acuzaţii, poliţistul destituit a afirmat că nu a făcut parte niciodată dintr-o reţea sau grupare.

„Sunt poliţist. Eu am lucrat la judiciar. Am lucrat la proximitate, de un an jumătate lucrez la Serviciul Rutier. Cunosc mecanismul, ştiut despre ce e vorba. (...) O să urmez calea legală. Vă spun doar că sunt nevinovat. Nu am nicio acuzaţie în dosar, nu ştiu cine sunt martorii şi pentru care mi s-au făcut percheziţii. Nu am avut acces la dosar, dar cu siguranţă o să am”, a afirmat poliţistul destituit.

Un poliţist din Caracal, ridicat în aprilie alături de alte persoane într-un dosar de trafic de proxenetism şi cămătărie, a fost destituit din Poliţie.

Potrivit Poliţiei, motivul destituirii acestuia îl constituie abateri disciplinare de „comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei”.

Decizia a fost luată după finalizarea cercetării prealabile a poliţistului, declanşată în urma apariţiei a unor informaţii cu privire la posibila sa implicare într-un dosar penal.

„Este vorba despre un dosar penal în care se efectuează cercetări, de către poliţişti din cadrul S.C.C.O. Olt, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de criminalitate organizată, fiind efectuate mai multe percheziţii domiciliare, inclusiv la locuinţa lucrătorului de poliţie”, susţine Poliţia.

Surse din anchetă au susţinut că este vorba despre un poliţist din Caracal, ridicat în aprilie alături de alte persoane într-un dosar de trafic de proxenetism şi cămătărie.

În aprilie, DIICOT anunţa că procurorii şi poliţiştii au făcut 34 de percheziţii în Caracal şi în comunele Traian, Redea, Drăghiceni, Fărcaşele şi Tia Mare, din judeţul Olt, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în camătă şi şantaj. Grupul ar fi fost constituit în anul 2015 de către şapte persoane, având ca principal scop oferirea de bani cu camătă, precum şi impunerea unor taxe de protecţie. S-a stabilit că suspecţii au dat împrumuturi cu dobânzi între 20 şi 100% lunar, recuperarea sumelor de bani şi a dobânzilor aferente făcându-se prin violenţă, ameninţare şi şantaj, dar şi prin invocarea unor relaţii în rândul poliţiştilor, pentru ca persoanele respective să nu depună plângeri.

Poliţia Olt anunţa tot atunci că membrii grupării erau bănuiţi şi că au recrutat mai multe persoane pe care le-ar fi dus în Germania, Anglia şi Italia, unde le-ar fi exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei.

Au fost audiate atunci 120 de persoane.

Surse judiciare declară că la percheziţiile din aprilie a fost ridicat şi un poliţist de la Biroul Rutier Olt, care anterior lucrase ca poliţist de proximitate în Caracal. Poliţistul a fost audiat atunci ca martor, însă aceleaşi surse judiciare spun că a devenit suspect, acesta fiind şi motivul pentru care a fost destituit din Poliţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici