Poliţistul din Galaţi care fusese găsit împuşcat în cap a murit

Publicat: 20 03. 2011, 13:22
Actualizat: 06 11. 2012, 21:32

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa, a declarat că poliţistul a murit în secţia de reanimare a unităţii medicale.

„Pacientul a decedat duminică dimineaţă, în secţia de reanimare a spitalului”, a spus dr. Nicolae Bacalbaşa.

Poliţistul de 42 de ani, agent al departamentului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, a fost găsit de către colegii săi, joi, împuşcat în cap în maşina cu care fusese la o intervenţie.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi anunţau că o anchetă în acest caz este în desfăşurare şi că deocamdată nu se pot trage concluzii, însă datele strânse până în prezent arată că ar fi fost vorba despre o tentativă de sinucidere.

La rândul său, medicul dr. Corneliu Marinescu de la Spitalul „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, unde fusese internat poliţistul, declara că bărbatul a fost supus unei intervenţii chirurgicale „disperate” şi preciza că următoarele patru-cinci zile sunt „definitorii”.

Agentul Nicu Tănasă lucra de zece ani la departamentul Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Galaţi, iar, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului, bărbatul avea o conduită impecabilă şi a trecut cu bine de fiecare dată examinările psihologice.