„Sunt foarte sincer când zic că nu mi-a picat bine ca cariera unui om să se încheie aşa. Chiar nu mi-a picat bine. Şi aş fi vrut să fie altfel, să fi înţeles de la început că fac ceva util Poliţiei, că aduc un plus imaginii instituţiei”, a declarat Marian Godină, la Digi24.
Şeful Inspectoratului de Poliţie Braşov, chestorul Ioan Aron, şi-a înaintat, vineri, raportul de pensionare după ce a revenit din concediul de odihnă în care plecase imediat după ce poliţistul Marian Godină a publicat mai multe postări la adresa lui.
De altfel, femeia care l-a reclamat pe poliţistul Marian Godină şi-a dat demisia din funcţia de consilier judeţean PSD. Luana Minea a făcut anunţul marţi, potrivit PSD Braşov. Săptămâna trecută ea s-a autosuspendat de la conducerea Crucii Roşii Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În data de 17 februarie, Luana Minea şi-a prezentat demisia din cadrul Autorităţii Teritorilale pentru Ordine Publică (ATOP) Braşov, iar a doua zi s-a autosuspendat din funcţia de director al Crucii Roşii Braşov, instituţie pe care a condus-o din 1990.
În 8 feburarie, poliţistul Marian Godină i-a reţinut permisul, pentru neacordare de prioritate pe trecerea de pietoni, unui apropiat al Luanei Minea, care se afla în dreapta şoferului. Aceasta l-a avertizat pe poliţist că va discuta cu superiorii săi, iar după două zile i-a făcut o sesizare pentru „comportament neadecvat“.
Cazul a ajuns şi în atenţia Inspectoratului General al Poliţiei Române care a deschis o anchetă la IPJ Braşov.