Polonia şi Cehia extind controalele de la graniţa cu Slovacia de teama migranţilor

Publicat: 12 10. 2023, 18:03
Actualizat: 12 10. 2023, 23:38

Guvernul polonez a decis să prelungească controalele cu 20 de zile, până pe 2 noiembrie, a anunţat Ministerul de Interne printr-un comunicat. Ministrul de Interne, Mariusz Kaminski, a afirmat anterior că va lua această măsură, iar Cehia se alătură măsurii.

Nu sunt singurele state care, chiar dacă se află în Schengen, au controale la graniţele comune pentru depistarea traficanţilor şi persoanelor care migrează ilegal, în general din Orientul Mijlociu şi Afganistan.

Cele două ţări, alături de Austria, au întărit controlul frontierelor cu Slovacia la data de 4 octombrie.

„Există rezultate bune, există efecte clare”, a declarat Kaminski.

Conform Reuters, Slovacia este o ţară de tranzit pentru migranţii din Orientul Mijlociu şi din Afganistan care încearcă să ajungă în Germania după ce au intrat în Uniunea Europeană trecând prin Serbia, ţară în afara Uniunii Europene, apoi prin Ungaria.

Slovacia a prelungit şi ea controalele de frontieră cu Ungaria până pe 3 noiembrie. Datele guvernului slovac arată că numărul migranţilor care intră în Slovacia a crescut de unsprezece ori, apropiindu-se de 40.000 în acest an.