Polonia vrea să construiască un gard la graniţa cu Kaliningrad şi acuză Rusia de „război hibrid”. Kremlinul: Istoria dovedeşte că toate zidurile cad

Publicat: 25 10. 2022, 19:48
Actualizat: 25 10. 2022, 20:50

Polonia acuză Rusia şi Belarus că folosesc migranţii ca parte a unei campanii de „război hibrid” pentru a destabiliza Europa. Cu tensiuni ridicate din cauza războiului din Ucraina, Polonia se teme de o repetare a crizei din 2021, când mii de migranţi africani şi din Orientul Mijlociu au încercat să treacă graniţa cu Belarus.

La acea vreme, Minsk a negat că a adus cu avionul persoane care încercau să intre în Uniunea Europeană, acuzând în schimb Varşovia şi Bruxelles-ul pentru o criză umanitară care a dus la moartea mai multor migranţi în pădurile de la graniţă, conform Reuters.

Krzysztof Sobolewski, secretarul general al partidului de guvernământ Lege şi Justiţie, a declarat pentru postul public de radio Polskie Radio 1 că Polonia ia în considerare construirea unui gard la graniţa cu Kaliningrad din Rusia, similară celui pe care a construit-o la graniţa cu Belarus.

Va trebui să ne întărim forţele pe această secţiune a frontierei şi, de asemenea, să luăm în considerare … construirea unor fortificaţii de frontieră similare celor pe care le avem acum pe secţiunea poloneză-belarusă„, a spus el.

Kaliningrad şi-a deschis cerul pentru zborurile din Orientul Mijlociu şi Asia, în încercarea de a atrage mai multe companii aeriene şi turişti, a relatat presa rusă.

Polonia a construit o barieră de oţel înaltă de 5,5 metri, echipată cu senzori de mişcare şi camere de luat vederi, care se întinde pe o distanţă de aproximativ 187 km la graniţa cu Belarus.

Sobolewski a declarat pentru Reuters, printr-un mesaj text, că mai mulţi migranţi din Kaliningrad ar putea încerca să treacă în Polonia „în următoarele săptămâni”.

Rusia: Toate zidurile cad

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor într-o conferinţă de presă că Rusia nu va interveni în nicio decizie privind barierele.

Istoria dovedeşte de fiecare dată prostia deciziilor de a construi ziduri, pentru că, de-a lungul anilor sau deceniilor, toate zidurile cad„, a spus el.

Sobolewski a mai spus că există semne că la graniţa cu Belarus au apărut grupuri mai mari de migranţi.