- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Pompieri salvatori din 23 de judeţe sunt detaşaţi pe litoral
Pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 550 de pompieri din 23 de judeţe ale ţării vor suplimenta efectivele de salvatori pregătiţi să deruleze acţiuni pe litoralul românesc, anunţă ISU.
Pompieri salvatori din 23 de judeţe sunt detaşaţi pe litoral
Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc şi vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului şi a tehnicii existente la nivelul judeţului Constanţa, cu efective şi mijloace specifice de intervenţie (ambarcaţiuni, ambulanţe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, şenilate).
Pentru evitarea evenimentelor deosebite şi menţinerea gradului de siguranţă a celor care tranzitează litoralul românesc, un aspect important avut în vedere este reprezentat de prevenirea situaţiilor care pot pune în pericol viaţa sau bunurile turiştilor. În acest sens, începând cu data de 04 iunie, prima serie de specialişti din unităţile subordonate IGSU a fost detaşată pe litoral pentru susţinerea activităţilor de prevenire, în cadrul echipelor mixte, constituite cu personal al ISU Constanţa. Echipele de specialişti vor fi schimbate la fiecare două săptămâni şi îşi vor desfăşura activitatea în perioada iunie - august.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Human Rights Watch: Israelul foloseşte apa ca armă în Gaza, într-un act de genocid
-
Judecătorii din Franţa dau verdicte în procesul istoric de viol al lui Gisèle Pelicot
-
Incendiu la Spitalul Colentina: opt pacienţi evacuaţi după ce un boiler a luat foc
Controalele de prevenire se vor efectua la unităţi de turism şi de agrement, cu prioritate la cele unde se înregistrează un număr mare de turişti sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficienţe privind securitatea la incendiu. De asemenea, se vor avea în vedere şi construcţiile sau amenajările destinate organizării concertelor, festivalurilor sau spectacolelor, târgurile tematice, precum şi campingurile, taberele şcolare sau alte spaţii cu caracter sezonier.
Totodată, pentru creşterea gradului de siguranţă a turiştilor care aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoral, în zonele cu afluenţă mare de persoane din judeţul Constanţa, au fost operaţionalizate 25 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează: 11 puncte de stingere a incendiilor, în localităţile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Valea Dacilor, Ovidiu, Valu lui Traian, Staţiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Vama Veche; acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă; 8 puncte de prim ajutor, în localităţile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus şi Vama Veche; acestea sunt dotate cu corturi, ambulanţe şi şenilate; 6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu şi Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol şi Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcaţiune.
În fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situaţii de urgenţă (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal şi tehnică din cadrul ISU Călăraşi, ISU Ialomiţa şi ISU Bucureşti-Ilfov. Pentru asigurarea unui răspuns prompt şi eficient, maşinile pompierilor vor fi amplasate la km 19, km 64, km 105 (punct de lucru permanent) şi km 142 (Staţia de pompieri Feteşti, lângă autostrada A2). În aceste locaţii se vor regăsi echipaje de stingere cu modul de descarcerare şi ambulanţe SMURD.
În zonele unde au fost înregistrate în ultimii ani cele mai multe situaţii de urgenţă, au fost instalate corturi de prim-ajutor. Acestea se găsesc, pe întreaga durată a sezonului estival, pe plajele din Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirgiol, Costineşti, Saturn-Venus şi Vama Veche. Corturile sunt dotate cu toate echipamentele necesare acordării măsurilor de prim ajutor: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare şi tărgi. Programul de funcţionare al acestora este cuprins în intervalul orar 08.00 - 20.00. Lângă corturi staţionează şenilatele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, capabile să asigure intervenţia pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la corturile de prim ajutor.
Intervenţiile la incendii şi alte situaţii de urgenţă sunt asigurate de peste 30 de autospeciale de stingere, pregătite să intervină în orice punct din judeţ.
Pe perioada sezonului estival, misiunile de salvare pe apă sunt asigurate de 6 ambarcaţiuni deservite de scafandri de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din ţară.
Pentru asigurarea unui răspuns prompt şi eficient, în fiecare sfârşit de săptămână din perioada sezonului estival, intervenţia în situaţii de urgenţă pe autostrada A2 se asigură prin intermediul punctelor de lucru operaţionalizate după cum urmează: ISU Bucureşti-Ilfov: un punct de lucru la km 19, încadrat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare; ISU Călăraşi : două puncte de lucru: unul în localitatea Lehliu-Gară, la km 64, dotat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi prim-ajutor şi cel de-al doilea în localitatea Drajna, la km 105, dotat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi prim ajutor; ISU Ialomiţa: asigură intervenţiile cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare, amplasate la Staţia de Pompieri Feteşti, lângă Autostrada A2 – Km 142.
În perioada sezonului estival 2021, personalul ISU Constanţa şi cel detaşat a participat la 7.114 intervenţii, dintre care 6.710 intervenţii SMURD şi 404 incendii. De asemenea, intervenţia operativă a personalului angrenat în misiuni a dus la salvarea a 65 de persoane de la înec. De asemenea, în aceeaşi perioadă, la nivelul judeţului Constanţa au fost organizate şi executate 483 controale de prevenire. Pe timpul controalelor au fost aplicate 2.769 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2.282 avertismente şi 487 amenzi în cuantum de 733.800 lei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:03
Human Rights Watch: Israelul foloseşte apa ca armă în Gaza, într-un act de genocid
-
astăzi, 08:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1030. Întâlnire Zelenski-Rutte la Bruxelles: agenda discuţiilor / Una dintre cele mai mari uzine chimice din Rusia ar fi fost atacată în regiunea Rostov