Pompierii dâmboviţeni au stins incendiul izbucnit la turla unei biserici din Pietroşiţa

Pompierii militari dâmboviţeni au stins, joi seară, incendiul izbucnit la turla şi ulterior acoperişul bisericii din localitatea Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa, primele date indicând că focul s-a declanşat după ce turla a fost lovită de trăsnete.

Urmărește
10 afișări

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, localnicii au sărit în ajutorul pompierilor reuşind să scoată mare parte din obiectele bisericeşti din interior, la locul incendiuluiă acţionând cinci autospeciale cu apă şi spumă, transmite corespondentul MEDDIAFAX.

"A fost o ploaie de numai 30 de minute care a abătut mare necaz în ziua de Înălţare, două fulgere lovind clopotniţa bisericii. Deşi imediat la faţa locului au sosit mai multe echipaje de pompieri, flăcările s-au extins cu repeziciune la întreg acoperişul. Peste o sută de localnici am sărit în ajutorul pompierilor reuşind să scoatem din interior icoanele, obiectele de cult, centrala termică şi caloriferele. Vom cere sprijin pentru refacerea lăcaşului de cult la autorităţile judeţene", a declarat primarul comunei Pietroşiţa, Laurenţiu Dicu.

La un moment dat, turla bisericii în flăcări a căzut în interiorul lăcaşului, împreună cu părţi din acoperiş, dar focul nu s-a extins în încăperea bisericii.

La ora transmiterii acestei ştiri, flăcările au fost stinse după mai bine de două ore, iar pagubele urmează să fie evaluate în cursul zilei de vineri, la o primă vedere acoperişul fiind distrus aproape în totalitate, pe aproximativ 200 de metri pătraţi.

Turla bisericii din comuna dâmboviţeană Pietroşita a luat foc, joi seară, după ce, potrivit localnicilor, a fost lovită de un fulger, în timpul unei furtuni.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, sătenii au sunat imediat la Serviciul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului au sosit autospeciale de pompieri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici