Coreea de Nord a renunţat la obligaţia de a purta mască şi la alte reguli, cum ar fi limitarea timpului de funcţionare al unităţilor comerciale şi publice în toate zonele, cu excepţia regiunilor de frontieră, potrivit agenţiei oficiale KCNA.
Autorităţile au recomandat celor care se confruntă cu simptome respiratorii să continue să poarte măşti şi a îndemnat populaţia să îşi menţină vigilenţa faţă de „lucruri anormale”, pe care le-au citat ca fiind cauza infecţiilor.
Coreea de Nord nu a anunţat niciodată câte persoane au fost înregistrate cu COVID, aparent din cauza lipsei de mijloace pentru a efectua teste pe scară largă, raportând doar numărul zilnic de pacienţi cu febră.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a anunţat în această săptămână victoria asupra COVID-19 şi sora sa a indicat că şi el a contractat virusul, promiţând în acelaşi timp „represalii” împotriva Coreei de Sud, pe care Nordul o acuză că a provocat epidemia.