- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.11.2013, 22:03)
- Departamentul Politic
Ponta: Bugetul pe 2014 nu prevede majorări de salarii pentru primari, dar Parlamentul poate realoca
Proiectul de buget pentru anul viitor nu prevede majorări de salarii pentru primari, dar o astfel de măsură poate fi introdusă în Parlament, în timpul dezbaterilor asupra bugetului, prin realocări de fonduri, a declarat premierul Victor Ponta.
Urmărește
361 afișări
Ponta: Bugetul pe 2014 nu prevede majorări de salarii pentru primari, dar Parlamentul poate realoca
"Am fost informat şi astăzi, la grupurile parlamentare, despre această solicitare. În dezbaterile parlamentare, dacă există anumite amendamente care acoperă ambele părţi, adică nu doar să pui nişte bani, ci şi să arăţi de unde îi iei, evident că Parlamentul este cel care decide, inclusiv pentru alte alocări. Bani suplimentari nu se pot găsi în timpul dezbaterilor parlamentare, dar realocarea este un drept suveran al Parlamentului, iar Guvernul face doar propuneri şi, eventual, după aceea, îşi spune punctul de vedere", a spus Ponta.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, la "Atelierele Viitorului" organizate de PSD că primarii vor beneficia de salarii mai mari şi de schimbarea sistemului de calculare a acestora în funcţie de numărul de locuitori ai localităţilor, fiind luat în calcul şi un spor pentru fonduri europene.
Dragnea a afirmat atunci că măsurile privind salarizarea primarilor sunt cuprinse în proiectul care va modifica Legea administraţiei locale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe