Prima pagină » Social » Principalele evenimente ale zilei: Cinci lucruri pe care trebuie să le ţii minte după ziua de joi

Principalele evenimente ale zilei: Cinci lucruri pe care trebuie să le ţii minte după ziua de joi

Mediafax.ro vă prezintă principalele evenimente care au avut loc joi, 21 august
Principalele evenimente ale zilei: Cinci lucruri pe care trebuie să le ţii minte după ziua de joi

Adrian Năstase, eliberat din penitenciar

Adrian Năstase a plecat joi din Penitenciarul Jilava, după ce Tribunalul Ilfov a decis, definitiv, ca fostul premier să fie eliberat condiţionat, pentru că a executat o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare. Năstase este din nou liber, după două condamnări şi după ce a stat 500 de zile în penitenciar, însă fostul premier va avea pedeapsa de patru ani şi şase luni executată în 2017.

Rusia ridică interdicţiile la importurile unor alimente, precum seminţele şi produsele fără lactoză

Rusia renunţă la unele interdicţii impuse importurilor din ţările UE pentru produse precum laptele fără lactoză sau seminţele de cartofi şi ceapă, întrucât nu s-au putut găsi suficiente resurse pe piaţa internă pentru a le înlocui, informează Novinite.

Atenţionarea meteorologilor: Tablou apocaliptic pentru următoarele decenii

Specialişti în domeniul schimbării climatice au prezentat un tablou apocaliptic din punct de vedere meteorologic pentru următoarele decenii – intensificarea turbulenţelor, episoade polare şi caniculare extreme şi valuri oceanice uriaşe – la un Congres încheiat joi, la Montréal.

Bănicioiu, Corlăţean, Petrescu, Teodorovici şi Cazanciuc au mers să doneze sânge – FOTO

Miniştrii Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, de Externe, Titus Corlăţean, Finanţelor, Ioana Petrescu, Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, şi Justiţiei, Robert Cazanciuc, au mers, joi, să doneze sânge, după apelul făcut în acest sens dat fiind deficitul de sânge din spitale în perioada de vară.

Bucureştiul, promovat de National Geographic Channel în 10 ţări. Detalii despre proiectul de 1 milion de euro

Bucureştiul şi brandul de turism al României vor fi promovate de National Geographic Channel, în 10 ţări din lume, între care Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Rusia, prin intermediul unui documentar şi al unor filme scurte, întregul proiect fiind estimat la aproape 1 milion de euro.