- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.01.2015, 13:48)
- Departamentul Social - Mediafax
Ponta: Guvernul va adopta o ordonanţă pentru a preveni aberaţii de impunere a plăţii CASS la alocaţii
Guvernul va adopta, săptămâna viitoare, o ordonanţă care să prevină în viitor "aberaţii" de tipul celor prin care statul a cerut plata contribuţiilor de sănătate pentru alocaţiile primite de copii, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, aflat la sediul Ministerului Finanţelor.
Urmărește
969 afișări
Ponta: Guvernul va adopta o ordonanţă pentru a preveni aberaţii de impunere a plăţii CASS la alocaţii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
El a adăugat că această anomalie a fost generată de un act normativ aprobat în 2011 de fosta guvernare, motiv pentru care reprezentanţii acesteia, aflaţi în prezent în opoziţie, au fost "mai puţin critici" la adresa Guvernului pe această temă.
Câteva mii de copii din Curtea de Argeş care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la ANAF prin care sunt anunţaţi că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012, printre cei notificaţi numărându-se copii de zece ani sau nedeplasabili.
Câteva mii de copii din Curtea de Argeş şi din localităţile limitrofe au primit, în ultimele zile, de la ANAF, înştiinţări prin care sunt anunţaţi că au de plătit câteva sute de lei, reprezentând contribuţiile la asigurările de sănătate (CAS) pe anul 2012.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Citeşte şi:
Mii de copii din Argeş, anunţaţi să plătească impozit pe alocaţii. În Alba, situaţie similară
Reprezentanta unei organizaţii non-guvernamentale din judeţul Argeş a declarat că a fost contactată de părinţi ai copiilor aflaţi în această situaţie.
”Am primit mai multe sesizări de la mamele din cadrul asociaţiei mele care m-au sunat disperate că nu ştiu ce să facă. Iar eu, stupefiată fiind de ceea ce mi s-a relatat, primul sfat pe care l-am dat a fost ca ele să nu plătească nimic. Prin urmare m-am întâlnit cu acestea şi am văzut plicurile. Într-adevăr, copiii au de plată pe anul 2012 suma de 468 de lei. Menţionez că ulterior am aflat că numai copiii care au alocaţiile pe card au primit aceste înştiinţări”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Mădălina Fotache, preşedintele Asociaţiei Cultural Creştine ”Aripi de înger” din judeţul Argeş.
Potrivit acesteia, este vorba despre înştiinţări de plată pentru anul 2012, iar copiii sunt impozitaţi pentru un venit de 8.400 de lei, pe care cei de ANAF pretind că respectivii copii l-ar fi avut pe anul 2012.
Miercuri, premierul Ponta a declarat că Ministrul Finanţelor şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au luat măsuri ca înştiinţările de plată a taxelor pentru alocaţie, transmise copiilor, să fie oprite, precizând că aşteaptă să i se comunice însă şi cine trebuie sancţionat şi cum pot fi evitate noi astfel de cazuri.
Citeşte şi:
Ponta aşteaptă să i se prezinte vinovatul pentru notificările de plată trimise copiilor cu alocaţii
Tot miercuri, ANAF a comunicat că reprezentanţii conducerii agenţiei au transmis cǎtre unitǎţile de administrare fiscalǎ o circularǎ prin care s-a suspendat regularizarea contribuţiilor de asigurǎri sociale de sǎnǎtate pentru veniturile obţinute din dobânda bonificatǎ de bǎnci, pentru alocaţiile de stat pentru copii, neridicate din conturile bancare.
"Precizǎm, încǎ o datǎ, cǎ obiectul impunerii nu ίl constituie alocaţia de stat pentru copii, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu şi-au ridicat alocaţiile din conturi", arată ANAF, într-un comunicat.
Şi presa locală din Alba a informat că mai mulţi părinţi au primit acasă somaţii de plată de la Finanţe pentru plata unor sume privind copiii minori, adresele referindu-se la venituri realizate în anul 2012, aferente unor "investiţii" şi contribuţii de sănătate.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe