Ponta: Ideea conform căreia cei din mediul universitar sunt duşmani ai poporului trebuie schimbată

Abordarea potrivit căreia cei care provin din mediul universitar sunt un fel de "duşmani ai poporului", se impune să fie scoşi din Parlament sau Guvern şi trebuie să "le facem dosare" este cazul să fie schimbată, a afirmat, miercuri, premierul Victor Ponta.

Urmărește
93 afișări
Imaginea articolului Ponta: Ideea conform căreia cei din mediul universitar sunt duşmani ai poporului trebuie schimbată

Ponta: Ideea conform căreia cei din mediul universitar sunt duşmani ai poporului trebuie schimbată (Imagine: Thomas Dan/ Mediafax Foto)

"Dacă mi-aş dori să mai schimbăm ceva în mod semnificativ, este o anumită abordare din ultimii ani, o abordare prin care cei care provin din mediul universitar sunt un fel de duşmani ai poporului şi trebuie scoşi, n-au voie să fie în Parlament, n-au voie să fie în Guvern, n-au voie să fie nicăieri. Domnul academician Giurescu, de exemplu, tocmai şi-a dat demisia din Parlament pentru a ocupa o funcţie de conducere la Academia Română şi mă gândeam că, în urmă cu mulţi ani, atunci când se înfiinţa şi Parlamentul, şi universităţile, ideea era să ai cât mai mulţi oameni din mediul universitar care să-ţi facă legi bune, care să-ţi guverneze bine ţara. Numai noi, în ultimii ani, am considerat că cel mai important este să le facem dosare de diverse feluri, să-i scoatem la pensie, să-i scoatem să nu mai fie nimic, în niciun caz vreun parlamentar, în niciun caz miniştri, în niciun caz nu în funcţii din care să decidă ceva bun pentru România", a spus premierul cu ocazia lansării proiectului Campus, la Universitatea Politehnică Bucureşti.

El a apreciat că a fost comisă o mare greşeală faţă de profesorii care au avut procese cu diverse cauze pe care, în final, le-au câştigat.

Ulterior, la solicitarea jurnaliştilor, prim-ministrul a precizat că nu s-a referit doar la senatorul PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, prezentă la eveniment, ci la toţi cei care au avut probleme de acest gen.

"Foarte mulţi profesori, nu doar doamna Andronescu, au avut procese pe care le-au câştigat, dar mai bine ar fi fost să nu le aibă, nu să le aibă ani de zile şi să le câştige după aceea, în final (...) M-am referit la foarte mulţi profesori şi cadre didactice care au fost obligaţi, în diverse situaţii, şi când e vorba de drepturi salariale, şi când e vorba de incompatibilităţi, să meargă în instanţă să-şi câştige acolo dreptatea. Mai bine era să nu fie cazul să-i trimită în instanţă", a explicat Ponta.

El a arătat că nu este vorba de a se modifica vreo lege, ci a reluat ideea că abordarea trebuie schimbată.

"Am vorbit despre o anumită abordare şi un respect pe care societatea românească trebuie să-l arate acestei categorii de profesori fără de care nicio societate nu poate exista", a spus Ponta.

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a câştigat, în urmă cu o săptămână, la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) privind conflictul de interese, după ce instanţa supremă îi dăduse dreptate şi în cauza legată de incompatibilitate.

Şi instanţa Curţii de Apel Bucureşti a admis cererea Ecaterinei Andronescu şi a dispus anularea deciziei ANI din iunie 2011, potrivit căreia, în timpul mandatului acesteia de ministru al Educaţiei, a fost şi manager în cadrul unui proiect POSDRU, funcţie în baza căreia a încasat aproape 40.000 de lei.

În iunie 2011, Agenţia Naţională de Integritate arăta că, în urma verificărilor, s-a stabilit că Ecaterina Andronescu a fost în incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, funcţiile de senator şi rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti. ANI preciza atunci că Andronescu era rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti din 2004 şi senator din 19 decembrie 2008, fiind şi vicepreşedinte al Partidului Social Democrat.

În discursul susţinut miercuri, premierul a mai afirmat că profesorii merituoşi trebuie cooptaţi în viaţa societăţii şi recompensaţi.

"Să găsim o soluţie prin care cei care au merite în mediul universitar, care au merite în mediul academic şi care mai şi vor, nu ştiu de ce, în ciuda a tot ceea ce li s-a întâmplat, să se implice în viaţa societăţii, să îi recompensăm şi să le mulţumim pentru asta", a spus Ponta.

Şeful Executivului a precizat că nu este cazul să detalieze acest subiect pentru că este convins că cei care au petrecut ultimii ani prin tribunale din cauza faptului că "sunt buni profesori, dar au şi funcţii publice" vor recepţiona mesajul.

"Îmi doresc foarte mult să îndreptăm această greşeală şi cât mai mulţi reprezentanţi de seamă ai mediului universitar să ajute pe cei din clasa politică în conducerea ţării şi în realizarea reformelor", a arătat Ponta.

Campus este un proiect al Universităţii Politehnice Bucureşti şi a cărei valoare se ridică la peste 74 de milioane de lei, din care aproximativ 50 de miloane de lei este finanţare nerambursabilă din fonduri europene. Proiectul prevede construcţia unei clădiri cu subsol, parter şi şapte etaje în care va funcţiona Centrul de Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse şi Procese Inovative. Clădirea va fi construită având în vedere armonizarea a patru componente obligatorii: ecologică, economică, socială şi culturală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici