Prima pagină » Social » Legişti: Liana Dumitrescu a murit în urma unei tromboze extinse a venelor cerebrale

Legişti: Liana Dumitrescu a murit în urma unei tromboze extinse a venelor cerebrale

Liana Dumitrescu a decedat în urma unei tromboze extinse a sinusurilor nervoase cerebrale, nefiind vorba de o moarte violentă, dar investigaţiile continuă printr-o amplă serie de analize de laborator, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, directorul general al INML "Mina Minovici", Dan Dermengiu.
Legişti: Liana Dumitrescu a murit în urma unei tromboze extinse a venelor cerebrale

Potrivit lui Dermengiu, la autopsie nu s-a găsit niciun indiciu care să pună în evidenţă o disfuncţie a vreunui organ şi pe care legiştii să o asocieze cu tromboză cerebrală extinsă.

În prezent, medicii legişti caută posibili factori de risc asociaţi care ar fi putut genera această suferinţă.

Dan Dermengiu a precizat că pentru a se stabili cauza acestei tromboze extinse şi pentru a răspunde întrebărilor puse de procurori, vor fi făcute investigaţii complexe de laborator, precum analize patologice, toxicologice, tanato – chimice, hormonale, bacteriene şi serologice.

Rezultatele acestora ar putea fi gata în aproximativ o lună de zile.

Potrivit neurologilor, printre posibile cauze de risc ale trombozei ar putea fi factorii de risc asociaţi utilizarea anticoncepţionalelor, o suferinţă oncologică sau o anomalie a glandelor endocrine.

Deputatul Liana Dumitrescu a încetat din viaţă, joi dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă „Elias” din Bucureşti.