Ponta: Soluţia pentru proiectul Roşia Montană - respingere urgentă la Senat, apoi şi la Cameră
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: "Şi cu asta, basta!".

Victor Ponta (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Ponta a spus că, având în vedere poziţiile exprimate de grupurile politice, soluţia în cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi şi la Camera Deputaţilor.
Premierul a făcut această declaraţie la sosirea la Parlament.
Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
"Doresc să fac o declaraţie în nume strict personal. Având în vedere calitatea mea de preşedinte al Senatului, de preşedinte al PNL, e o declaraţie care nu angajează strict Senatul şi nici PNL. Am un punct de vedere ferm şi definitiv conturat în legătură cu proiectul Roşia Montană", a spus Crin Antonescu.
El a adăugat că va explica de ce şi-a conturat un punct de vedere chiar înaintea dezbaterilor din comisiile parlamentare asupra proiectului.
"Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul fie ar trebui retras (...) Eu cred că trebuie respins", a precizat Crin Antonescu.
Antonescu a mai declarat că un proiect atât de mare precum cel de la Roşia Montană ar trebui să fie susţinut de iniţiator, adică de Guvern, el amintind însă că premierul Ponta a spus că va vota împotriva legii, ca deputat.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

