Popa: Eram obligat să semnez contractul, riscam sancţiuni de un miliard de lei
Chestorul de poliţie Gheorghe Popa, eliberat din funcţia de şef al Poliţiei Române joi seară, a declarat, vineri, că era obligat să semneze contractul pentru achiziţia autospecialelor de poliţie pentru că risca sancţiuni de un miliard de lei.
Popa: Eram obligat să semnez contractul, riscam sancţiuni de un miliard de lei
"Îmi menţin afirmaţiile că tot ceea ce am făcut este legal", a declarat chestorul Popa, adăugând că şi-a dorit ca Poliţia Română să aibă aceste dotări, în condiţiile aderării la spaţiul Schengen şi pentru a reduce numărul de accidente rutiere.
"Eram obligat să semnez acest contract, altfel riscam sancţiuni de cel puţin un miliard de lei şi daune către ofertanţi", a precizat fostul şef al Poliţiei Române.
Acesta a spus că a discutat cu mai mulţi avocaţi şi experţi şi toţi i-au spus că, la momentul respectiv, era obligat să semneze contractul. Popa a precizat şi că a semnat contractul după ce a avut asigurată finanţarea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Trump a primit sentința de „achitare necondiționată” în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
-
Donald Trump şi-a aflat sentinţa în dosarul Stormy Daniels: Va fi achitat necondiţionat
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
"Nu am semnat contractul până când nu am avut asigurată finanţarea şi vizele controlului preventiv propriu, controlul delegat al Ministerului Finanţelor şi al Direcţiei Juridice", a spus Popa.
Fostul şef a Poliţiei Române a explicat că a preluat contractul privind achiziţia autospecialelor de poliţie într-un stadiu avansat şi, deşi ministrul Internelor, Cristian David, i-a spus că există anumite suspiciuni legate de contract, nu mai putea face nimic deoarece risca sancţiuni.
Întrebat dacă nu i-au sărit în ochi preţurile prea mari la unele produse din contract, acesta a spus că a discutat aceste lucruri cu comisia stabilită să deruleze procedurile şi nu au existat suspiciuni cu privire la preţuri.
"Motivaţiile pe care mi le-au dat au fost unele temeinice", a spus Popa.
Citește mai departe:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
Citește mai departe: