Şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat că, începând de sâmbătă, a fost ridicată interdicţia privind accesul pe traseele montane din Masivul Bucegi, interdicţie care intră în vigoare în fiecare an începând din luna noiembrie, când la intrarea pe toate traseele montane sunt amplasate panouri prin care turiştii sunt anunţaţi că traseele sunt închise.
Haiduc a precizat că partea inferioară a traseelor din Bucegi este accesibilă, însă în partea superioară, la altitudini mari, există încă zăpadă, fără a mai fi risc de producere de avalanşe.
Salvatorii montani le recomandă turiştilor să nu urce pe munte decât dacă sunt echipaţi corespunzător pentru ascensiune şi avertizează asupra faptului că la altitudini mari temperatura este considerabil mai mică faţă de temperaturile înregistrate în staţiuni. Echipe de salvamontişti patrulează la intrarea pe traseele montane şi îi întorc din drum pe turiştii neechipaţi corespunzător.
Turiştii care au venit, sâmbătă, în staţiunile de pe Valea Prahovei pentru a petrece minivacanţa de 1 Mai au putut să schieze pe pârtia Valea Dorului din Munţii Bucegi, unde încă se mai pot practica sporturi de iarnă, în timp ce alţii au preferat să meargă la picnic pe pajiştile din apropierea cabanelor şi au venit la munte doar pentru o zi.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Salvamont Sinaia, primii schiori au urcat în Valea Dorului începând cu ora 9.00, oră la care telecabina care asigură transportul până la Cota 2000 face prima cursă destinată publicului.
Pe pârtia Valea Dorului stratul de zăpadă este de aproximativ 30 – 40 de centimetri, însă condiţii bune pentru practicarea sporturilor de iarnă au fost dimineaţă, după orele prânzului zăpada începând să se înmoaie întrucât vremea a început să se încălzească.